Moda Stil de star

Alege rochia de mireasa in functie de forma corpului

Alege rochia de mireasa in functie de forma corpului

Felicitări pentru logodnă! Acum urmează marele moment, şi anume nunta. Unul dintre primele lucruri la care te gândeşti este, fără doar şi poate, rochia. Dar, înainte de a începe cumpărăturile pentru rochia de mireasă, o idee bună ar fi să iei în calcul forma corpului tău, astfel încât tu să fii perfectă.

Rochia de mireasă trebuie să fie chic, elegantă, de neuitat şi trebuie să te facă să arăţi superb în cea mai fericită zi din viaţa ta. Nu e de mirare de ce alegerea rochiei de basm poate fi stresantă, dar esenţială în cazul în care nu vrei să dai greş în ziua cea mare.

Iată câteva idei care să te ajute la alegerea rochiei perfecte pentru corpul tău:

Dacă şoldurile tale sunt mai mari decât linia bustului, atunci ai corpul în formă de pară. Se spune despre femeile care au o formă de pară că sunt foarte fertile, exemplul cel mai elocvent în acest caz fiind Jennifer Lopez.

O rochie în formă de A (de la linia taliei până spre pământ) este alegerea cea mai bună pentru a ascunde şoldurile, iar un model de broderie sau diverse aplicaţii vor da impresia de mai mult volum în partea de sus a corpului, acolo unde n-ai fost generos înzestrată.

Un truc util ar fi să creezi o balanţă între bust şi şolduri, adăugând detalii în partea de sus a rochiei (în dreptul sânilor, umerilor sau gâtului) sau optând pentru mâneci bufante.

Eşti o femeie cu forme pline (talie naturală, bust mediu până la mare şi umeri mici), tip clepsidră? Nu te ferii să ţi le pui în evidenţă într-o rochie cu aplicaţii, o rochie sirenă sau o rochie croită pe bie. Toate cele trei exemple te avantajează pentru că atrage atenţia asupra bustului, făcând ca talia să pară şi mai subţire.
Citeste mai mult aici

Ecaterina Virgolici

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu