Sa continuam ca in 2016 si 2017. Si sa vedem cat de calator a fost 2018…
2018 a fost, cum altfel, un an activ. Amândoi copiii sunt deja mari ca varsta, si mari calatori in general, si am profitat pentru multe vacante frumoase in familie. Plus, ne-am permis sa ii lasam si cu bunicii, suficient timp cat sa avem niste vacante in doi memorabile.
Am fost in total in 24 de tari in 2018 (mai putin ca anul trecut) si prin 4 continente. Dintre acestea 8 au fost in premiera pentru noi adultii, si 10 pentru cei mici. Am zburat peste 70 de zboruri, si unele dintre ele ne-au dus pana in capatul celalalt al planetei. De vreo 5 ori am fost cu feribotul, si o data cu ice-breaker-ul. Am schiat in 4 tari (Romania – la Poiana Brasov si in muntii Sureanu, Italia – pe masivul Monterosa, Ucraina – la Bukovel si Evetia – in Arosa), si am fost pentru prima data la un safari. Am facut nenumarate hike-uri, dar cel mai lung si mai frumos a fost Tongariro Alpine Crossing, in Noua Zeelanda. Tot in 2018 am facut pentru prima data hike pe un (cam alunecos) ghetar, iar cel mai sus am ajuns pe vulcanul Teide cel de 3718m. Dealtfel, pe vulcani am tot ajuns anul acesta, iar cel mai interesant a fost cel ce formeaza mica insulita White Island, de langa coasta insulei de nord in Noua Zeelanda.
Anul ni l-am inceput in Africa de Sud, in Winelands, taramul vinurilor in jurul Cape Town, urmat de 2 zile de safari si o ultima oprire la Sun City, iar cel mai indepartat loc in care am ajuns a fost in Wellington, ajunsi in zbor din Auckland, si inapoi (trecind prin Bay of Islands, Coromandrel, Rotorua), in saptamana in care am parcurs de-a lungul insula de nord din Noua Zeelanda. Am infruntat frigurile iernii in Cipru , si caldurile verii in Islanda, din Reykjavik inspre nord, si Groenlanda. Poate tocmai pentru ca am inceput anul in tinuturile vinurilor sud-africane, am tot ajuns pe la crame si vinarii in acest an. Ne-am cazat si am vizitat diverse locatii frumoase producatoare de vin, de la un chateau in Bordeaux, la Chateau Purcari si Castel Mimi in Republica Moldova, la Conacul Domnitei Ralu pe Drumul vinului Prahova sau pe insule vulcanice producatoare de vin precum Pico in Azores sau Lanzarote in Canare. Ca sa nu mai vorbim de Georgia, cea despre care se zice a inventat chiar insusi notiunea de vin, si prin care ne-am plimbat timp de 10 zile, plimbari asezonate de mult vin Saperavi.
Subiectiv vorbind, cel mai frumos loc in care am ajuns in acest an a fost Groenlanda, cu Ilulissat plin de gheata plutitoare si Kangerlussuaq cel atat de aproape de calota glaciara. Cel mai interesant roadtrip a fost cel de 10 zile de-a lungul si de-a latul Georgiei. Cea mai scenica destinatie din prima jumatate de an a fost Muntenegru, si din a doua la concurenta as pune Dune du Pyla, fascinanta Matera sau Alpe di Siusi prin Dolomiti. Pe copii cel mai mult i-a impresionat fantasticul safari in Africa de Sud, iar excursia cea mai draga a fost cea de 10 zile de balaceala in Seychelles.
Cel mai frumos apus l-am prins in Parcul National Lovcen din Muntenegru. Si cel mai frumos castel am vizitat tot in mica tara balcanica, deasupra fiordului Kotor.
Am dormit intr-o sumedenie de hoteluri frumoase, dar privelistea cea mai frumoasa am avut-o cu siguranta din Arctic Hotel, pe marginea fiordului de gheata din Ilulissat. Piscine frumoase am avut in multe locuri, dar merita mentionate cea de la Miramonti din Merano, Tirolul de Sud, sau cea de la emblematicul hotel din Elvetia, Villa Honegg. Tot in Elvetia, in Zurich, ne-am balacit in cea mai frumoasa piscina de pe un acoperis, la hotelul B2 facut intr-o fosta fabrica de bere. Bineineteles, la capitolul piscine de neuitat trebuie mentionate cele cu apa geo-termala, pe care le-am fugarit la propriu prin Islanda. La capitolul cazari atipice trebuie mentionata Szentendre, unde am dormit intr-o fosta rulota de circ, de lemn, reconditionata, pe o insula in mijlocul Dunarii, casa istorica renovata din rezervatia arhitecturala si istorica Bojentsi din Bulgaria, grota din Matera, hotelul-aeroport din Kangerlussuaq, fostul sat de pescari de langa Monopoli, casuta coloniala in care am stat pe insula Mahe in Seychelles sau Casuta bunicii din varful dealului Balaban de langa Bran.
Desi am trimis un scurt apropo catre rezolutia de anul trecut, cu Asia, vizitind pe la inceputul anului Shanghai, si intentionam sa terminam 2018 in Vietnam, rezolutia noastra de calatorii din acest an a fost sa ne salutam toti vecinii. Asa, ca de centenar. Si, ne-a iesit sa trecem prin toate cele 5 tari cu care impartim frontiera terestra, desi nu atat de mult cat ne-am fi dorit, dar, ca bonus, am ajuns, si chiar in premiera, si in Georgia, cu care ne vedem peste Marea Neagra. Tot premiera a fost si Ucraina, in care nu mai pasisem pana in acest an, si in care am ajuns chiar de 2 ori, o data la mare (la plaja in Odessa) si o data la munte (la ski in Bukovel). In rest am ajuns o data in Serbia pe fuga, pentru o cina pe malul raului Sava, in Ungaria prin Budapesta si pe la Cotul Dunarii, in Visegrád si Szentedre, in Republica Moldova, la castelele Mimi si Pu…Citeste in continuare pe shopaholic.ro
Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro
Adauga comentariu