În mai puţin de o lună, peste 70 de concurenţi din 19 ţări vor participa în perioada 24-26 mai 2013, la Transylvania Horse Show, cel mai cunoscut concurs hipic internaţional din România. Transylvania Horse Show, ajuns la a treia ediţie, este un eveniment de talie internaţională, dedicat sporturilor ecvestre şi iubitorilor de cai, desfăşurat într-un peisaj idilic, în apropierea unuia dintre cele mai bine păstrate oraşe medievale din Europa, Sighişoara.
Aşadar, Transylvania Horse Show se desfăşoară în satul Prod, comuna Hoghilag (la doar 16 km de Sighişoara), un loc recomandat de ghidul "Lonely Planet" ca fiind unul din primele locuri din lume unde să călăreşti ca turist şi esteorganizat de Cross-Country Farm cu sprijinul Federaţiei Ecvestre Române şi al Federaţiei Ecvestre Internaţionale. Organizatorii evenimentului se bucură de sprijinul masiv al voluntarilor atât din ţară precum şi al celor din străinătate. Evenimentul găzduieşte 3 tipuri de competiţii, completate zilnic de o serie de demonstraţii şi evenimente adiacente destinate spectatorilor.
1.Campionatele Balcanice de Probă Completă(Balkan Eventing Championship), cel mai mare eveniment de marcă pentru profesionişti din Balcani, de importanţă continentală, la care s-au calificat concurenţi din România, Turcia şi Bulgaria, în urma probelor desfăşurate weekend-ul trecut în Bulgaria, la Schumen. Campionatele Balcanice de Probă Completă sunt organizate anual, ultima ediţie desfăşurându-se în Turcia, la Eskisehir. Probele din concurs vor fi: dresaj, obstacole şi cross-country.
2.Concurs Complet Internaţional(CCI), la această disciplină de Probă Completă concurenţii profesionişti vor avea de înfruntat 3 probe: dresaj, obstacole şi cross-country. Concursul este organizat în colaborare cu Federaţia Ecvestră Română (FER) şi Federaţia Ecvestră Internaţională (FEI).
3.Concurs Internaţional Universitar, “Cupa Naţiunilor pentru Studenţi” (“AIEC Student Riders Nation Cup – România 2013), este organizat în colaborare cu Association International des Etudiants Cavaliers (AIEC), cea mai mare asociaţie de acest gen din lume. La această secţiune participă studenţi din toată lumea care vor concura la 2 probe: dresaj şi sărituri obstacole. Transylvania Horse Show a primit premiul "Concursul anului" pentru ediţiile 2011 şi 2012 din partea AIEC (Association Internationale des Etudiants Cavaliers) .
Preşedintele juriului, alcătuit din arbitri şi oficiali din Irlanda, Austria, Irlanda, Polonia, Bulgaria, Marea Britanie şi România, este Gerd Kuest din Germania.Prezenţa delegatului tehnic al Federaţiei Ecvestre Internaţionale,Peter Fell din Irlanda,este garanţia faptului că evenimentul se va desfăşura conform standardelor internaţionale.
Adauga comentariu