Magic FM o sărbătorește vineri, 30 noiembrie, pe Tina Turner. Cele mai frumoase cântece și povestea celebrei cântărețe pot fi auzite pe parcursul întregii zile pe frecvența Magic FM.
„O admir pe Tina Turner pentru că a reușit să se ridice ori de câte ori a fost jos. Este un simbol al forței feminine”, spune realizatoarea Magic FM Liana Stanciu.
„Îmi place respectul pe care îl arată pentru ea însăși și faptul că nu s-a pus niciodată pe locul al doilea”, mai afirmă Liana.
Înainte de a deveni vedetă, Tina Turner se numea Anna Mae Bullock și locuia în Nutbush, Tennessee. Abandonată de părinți, Tina Turner a fost crescută de bunica ei. În adolescență se mută în St. Louis și la doar 17 ani îl întâlnește pe muzicianul Ike Turner, în aceea perioada solistul grupului The Kings of Rhythm, bărbatul care-i va schimba viața pentru totdeauna. Anul 1960 a fost unul foarte important pentru Tina Turner. La 18 ani naște primul său copil, se căsătorește cu Ike și înregistrează împreună prima lor piesa “A Fool in Love”, devenit în scurt timp hit. "Proud Mary", preluarea după Creedence Clearwater Revival, le-a adus cele mai mari încasări de până atunci și un premiu Grammy.
Anul 1984 aduce unul dintre cele mai bune albume din toate timpurile – „Private Dancer”, iar cel următor poate fi numit anul marilor sale colaborări: a cântat cu Bryan Adams "It's Only Love", alături de marii cântăreți ai vremii a înregistrat „We are the World” și a cântat cu Mick Jagger. Următorul album a apărut în 1986, “Break Every Rule”, și a fost însoțit de un turneu grandios. Tot în acest an apare și cartea autobiografică intinulată “Eu, Tina”, ce avea sa facă subiectul unui film de succes câțiva ani mai târziu.
După o scurta pauză, revine pe scena muzicală cu un nou succes în 1995 – hitul „Goldeneye”, piesa temă a primului film din noua serie James Bond. Urmează un nou album, „Wildest Dreams” pentru care au compus artiști ca Pet Shop Boys și Sheryl Crow.
În 1999, la Împlinirea vârstei de 60 de ani, Tina Turner este declarată vedeta cu cele mai sexy picioare, devasând-o pe Cindy Crawford. În același an, în ciuda succesului, Tina face un anunț șoc: nu va mai susține concerte pe marile scene ale lumii. În turneul de adio al vedetei s-au vândut bilete în valoare de peste 80 de milione de dolari, pentru cele 118 show-uri ținute.
Asculta vineri la Magic FM cele mai frumoase cântece și povestea Tinei Turner.
Adauga comentariu