Lifestyle Turism

Doza de energie pentru drumeţiile şi aventurile din vacanţă

Doza de energie pentru drumeţiile şi aventurile din vacanţă

Sezonul călătoriilor a început, iar escapadele în mijlocul naturii sunt ideale pentru relaxare şi deconectare de la rutina zilnică. Pentru a te bucura de aventurile vacanţei tale, asigură-te că ai energia şi rezistenţa la efort fizic necesare, mai ales dacă ai petrecut mult timp la birou şi ţi-ai ieşit din ritm. De unde ȋţi poti lua rapid energia, pentru drumeţii? O alimentaţie echilibrată şi sănătoasă va fi aliatul tau de vacanta!
 
Efortul muscular intens şi prelungit, precum cel pe care ȋl faci ȋn timpul drumeţiilor, necesită un consum crescut de energie. De aceea, alimentele pe care le consumi trebuie să conţină glucide. Dacă ești un obișnuit al drumețiilor trebuie să ții cont și de proteine, dar şi de grăsimi – ȋn special grăsimi esenţiale de tipul Omega 3 şi Omega 6. Astfel, în perioadele de expunere la efort fizic în mod regulat ajută să ȋţi păstrezi nivelul de rezerve energetice constant, iar asta poţi să faci prin asigurarea unor gustări complete, dar care să nu ȋngreuneze foarte mult digestia.” subliniază dr. Ciprian Constantin, medic specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice.
 
Medicul Ciprian Constantin explică de ce micul dejun este esenţial ȋn perioada drumeţiilor, când efortul fizic se intensifică semnificativ, iar masa de prânz devine mai degrabă o gustare: „Micul dejun pregăteşte rezervele energetice ale organismului, aşa că te ajută să ȋţi ȋncepi ziua cu o gustare echilibrată şi consistentă, ușor digerabilă: câteva sandwich-uri cu pâine integrală unsă cu margarină cu Omega 3 şi Omega 6 peste care adaugi o felie de brânză proaspătă şi un ardei gras. Dacă preferi gustările dulci, poţi alege pâine cu margarină şi dulceață de fructe de pădure. Nu uita că pâinea integrală conține vitamine (B6, B9, E), minerale (magneziu, zinc) și fibre! Margarina de calitate este obţinută din uleiuri vegetale amestecate la rece şi de aceea conține nutrienţii esenţiali Omega 3 şi Omega 6, adică grăsimi bune care au rol important în construcţia celulelor noi şi în transportarea oxigenului. E bine să ştii că Omega 3 are şi rol antiinflamator, un argument ȋn plus pentru a se regăsi ȋn alimentaţia ta ȋn timpul efortului crescut, când creşte probabilitatea de a dezvolta probleme inflamatorii. Ardeiul gras este sursa excelentă de vitamine, ȋn special E și C, cunoscute pentru rolul cheie pe care îl joacă în menținerea tinereții pielii și a părului, precum și în întărirea sistemului imunitar. Dulceața de fructe de pădure este bogată în special cu vitamina C, minerale, zaharuri. Fructele de pădure sunt remedii pentru stres și oboseală, balonări și colesterol, piele deshidratată, circulația periferică şi ajută la întărirea imunităţii. Alături de gustare, un ceai bine îndulcit e o sursă de energie.” explică dr. Ciprian Constantin.
 
Pe parcursul drumeţiei este important să ȋţi asiguri nutrientii necesari prin gustări care să nu ȋngreuneze digestia, dar care să păstreze un nivel de energie constant. Poţi conta deci pe gustarea tip sandwich – uşor de transportat şi cu profil nutritional apropiat de cel complet, dar şi pe alte variante de gustări, ca de exemplu fructele, care oferă o combinaţie de zaharuri cu micronutrienţi şi conţin si o cantitate importantă de apă. Să nu uiţi că hidratarea este foarte importantă pe parcursul efortului fizic, prin urmare, apa sau ceaiul verde nu trebuie să lipsească din rucsac!
 Masa de seară este una de „refacere”. Nici acum nu trebuie sa ȋngreunezi digestia, dar ar fi ȋn regulă dacă incluzi proteine şi grăsimi esenţiale ȋn meniu, acestea fiind foarte importante pentru procesele reparatorii din organism. Dacă ai acces la o bucătărie ȋn toată regula, mănâncă o friptură din carne slabă cu o salată de legume proaspete. Dacă ȋnnoptezi ȋn cort, sandwich-urile sunt ȋncă o opţiune foarte bună.
 
Aşadar, chiar dacă eşti în vacanţă, în mijlocul naturii, consumă alimente bogate în nutrienți esențiali (carbohidrați, proteine și grăsimi bune), adică exact ceea ce îţi oferă energia pe care de care ai nevoie. Bucură-te de concediu şi de beneficiile alimentelor-cheie din alimentaţia ta!

Ecaterina Virgolici

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu