Ceva
mai batranele, dar tot in verva "Spice Girls"
au concertat in februarie 2008 in Connecticut, S.U.A.,
incheind un turneu american foarte de succes in aplauzele
publicului care se pare ca nu le-a uitat si care s-a aratat
incantat de revenirea spectaculoasa facuta cu ocazia turneului
international 2007/2008 ce marcheaza reunirea grupului
britanic de muzica pop.
Turneul se intituleaza "The Return of the Spice
Girls" World Tour si a inceput pe 2 decembrie 2007
in Vancouver, Canada, continuand in diferite locatii
din Statele Unite, din Los Angeles pana in New York.
Turneul s-a incheiat prematur, tot in Canada, Toronto,
din "motive personale si obligatii de familie",
grupul de britanice amanandu-si indefinit participarea
la concertele programate anul acesta in Beijing, Hong
Kong, Shanghai, Sydney, Cape Town si Buenos Aires.
Spectacolele sustinute in America au fost indiscutabil
o reusita, fetele facandu-si intrarea in niste costume
senzationale si
cantand chiar in mijlocul audientei datorita artificiilor
de decor care au prelungit scena adanc printre spectatori,
dupa modelul cunoscut de la prezentarile de moda. Cantecele
nu au adus mai nimic nou, dar vivacitatea si frumusetea
exotica a celor 5 fete din Londra au facut ca publicul
sa le ovationeze in mod repetat, si sa fredoneze impreuna
binecunoscutele refrene ale hiturilor Spice Girls: "Say
You’ll Be There", "Wannabe" sau "Viva
Forever".
Format in 1994, in Londra, Regatul Unit, grupul de
muzica pop le are ca protagoniste pe Victoria Beckham,
Melanie Brown, Emma Bunton, Melanie Chisholm si Geri
Halliwell, toate dragute, sexi si indragostite pur si
simplu de muzica. Ca recorduri, sunt inca cel mai bine
cotat grup de muzica pop feminin din toate timpurile,
detinand trofee pentru cel mai bine vandut single (peste
6 milioanne de copii), cele mai mari venituri anuale
obtinute in muzica, trei premii American Music Awards,
trei premii MTV Europe Music Awards si unul MTV Video
Music Awards, plus alte trei premii World Music Awards.
Se spune ca pentru reuniunea 2007/2008, concertul din
Londra, vanzarile au atins cifra record de 23,000 bilete
vandute in doar 38 de secunde.
Ce le defineste cel mai bine pe membrele trupei "Spice
Girls" si muzica lor este sloganul "Girl Power"
sau mai pe romaneste "Impetuozitatea adolescentelor",
atat de vehiculat in prezent si in muzica noastra, un
slogan deopotriva urat si iubit, care iata a facut ceva
cariera prin mai toata lumea. "Spice Girls"
nu detin monopolul in aceasta privinta, dimpotriva ele
vin in continuarea miscarii feministe din muzica internationala
promovata de catre artisti mai vechi precum Madonna
sau trupa britanica "Bananarama" care nu se
deosebesc prea mult ca stil si joc scenic de cele 5
londoneze. In ciuda criticilor, care au acuzat intentiile
ascunse de promovare prin senzualitate si nuditate,
conceptul "Girl Power" s-a impus si astazi
nimeni nu mai poate nega influenta majora pe care inca
o are de jucat in muzica internationala.
Turneul recent incheiat din America al fetelor de la
"Spice Girls" are si o latura umanitara, ele
intentionand sa se implice serios si pe viitor in strangerea
de fonduri pentru copiii aflati in nevoie din intreaga
lume. Aceasta si bucuria evidenta cu care britanicele
s-au reunit pentru un scurt sezon artistic ne garanteaza
ca proiectele lor muzicale nu se afla nicidecum la sfarsit
si ca poate vom asista la alte aparitii scenice si,
de ce nu, un nou album pe departe mai bun decat tot
ceea ce au reusit pana in prezent.
Imagine: biggeststars.com
|
Adauga comentariu