Venirea unui micuţ în familie reprezintă una dintre cele mai frumoase şi fericite perioade din viaţa ta. Totuşi, sarcina şi-a lăsat amprenta pe corpul tău şi cele câteva kilograme în plus îţi dau ceva bătăi de cap. Deşi nu pare, rezolvarea este simplă: o dietă corectă, nu restrictivă şi o rutină de sport potrivită nu au cum să nu dea rezultate, iar tu vei observa schimbările rapid. Pare complicat şi greu de făcut, însă chiar nu este.
,,Nevoile de antrenament ale mămicilor sunt diferite de cele ale femeilor care vin la antrenamente cu scopul de a-şi remodela corpul şi de a ajunge la greutatea ideală. Pentru ele este important să se concentreze mai mult pe redarea fermităţii muşchilor abdomenului, cei mai afectaţi pe durata sarcinii, pe întărirea muşchilor spatelui, pe creşterea forţei braţelor. Au nevoie de un program de antrenament adaptat nevoilor lor şi conceput special pentru a urmării obiectivele de care vorbeam mai sus.
Experienţa de până acum mi-a demonstrat că sunt necesare minim 2 luni de antrenamente susţinute, de 3 ori pe săptămână, pentru ca rezultatele să fie vizibile. Aşa că am conceput un program special de antrenamente BodyUPgrade Fit Mom, adaptat nevoilor lor. Provocarea este însă să facă primul pas, să îşi găsească motivaţia suficient de puternică să vină prima dată la sală. Iar dacă reuşesc să se ambiţioneze şi trec de primele 2 săptămâni, restul vine de la sine. Bineînţeles, vorbim aici de atenţie la alimentaţie, de eliminarea alimentelor interzise, însă în niciun caz de diete drastice, de privare de nutrienţi esenţiali pentru că orice exces afectează în final rezultatele.”, ne-a povestit Robert Dinescu, instructor BodyUpgrade 60 days challenge.
Dar totuşi de ce să te apuci de sport serios?
-
– Scapi de povara kilogramelor în plus şi poţi ajunge chiar într-o formă fizică mai bună decât înainte de sarcină. Este bine totuşi ca efortul fizic să fie dozat corect, controlat şi să sporească în intensitate treptat pentru a-i acorda corpului timpul necesar să se acomodeze. Ai trecut printr-o perioadă în care activitatea ta fizică a fost redusă, aşa că indicat este să te acomodezi treptat. Vrei rezultate rapide, însă trebuie să eviţi accidentările.
-
– Îţi tonifiezi musculatura, în special pe cea a abdomenului şi spatelui, chiar dacă meseria de mamică este, de multe ori, un antrenament în sine. Previi durerile de spate şi de articulaţii, care în timpul sarcinii au fost supuse la o presiunea suplimentară.
-
– Îţi îmbunătăţeşti capacitatea cardiorespiratorie pentru că o inimă sănătoasă înseamnă circulaţie sangvină bună şi o digestie în parametri optimi. Iar asta se traduce şi printr-o stare generală mai bună şi un ten mai luminos.
-
– Ai mai multă energie şi bună dispoziţie care te ajută să treci mai uşor peste provocările vieţii de proaspătă mămică şi să combaţi stresul asociat. Este ştiut că sportul ajută la eliberarea endorfinelor, iar asta nu numai că îţi va schimba starea de spirit, însă îţi va da şi mai multă încredere în tine şi în forţele proprii. Iar un copil cu o mamă energică este un copil fericit.
-
– Previi instalarea depresiei postpartum sau o poţi ameliorea Pentru că deşi puiul tău este cel mai important, este nevoie să ai grijă şi de tine şi asta te va face să te simţi mai bine şi mai sigură pe tine.
În concluzie, nu ai niciun motiv să nu te apuci cât mai repede de sport după naştere, dacă totul a decurs normal şi te simţi bine. Ţine totuşi cont de senzaţiile de disconfort care pot apărea în timpul antrenamentelor şi anunţă imediat instructorul. Pentru că naşterea este totuşi un proces dificil prin care corpul tău a trecut, este obligatoriu să obţii avizul medicului tău înainte de a te apuca de orice tip de sport, indiferent de modalitatea prin care ai ales să naşti.
Adauga comentariu