De mult nu am mai vazut un thriller cinematografic, dar acesta cu adevarat mi-a facut inima cat un purice si chiar bataile ei au ajuns sa incetineasca la unele scene.
Un psihiatru care nu crede in existenta personalitatii multiple va avea ocazia sa infrunte un pacient despre care se presupune ca ar suferi de asa ceva. Total neincrezatoare, tanara profesionista incepe sa analizeze subiectul, descoperind atat pe Adam, cat si pe David, care par a fi doua persoane diferite traind in acelasi corp.
Inconjurata de o aura malefica, povestea te mentine intr-o intriga continua, fara a exagera, a deveni banala sau plictisitoare. Chiar daca nu esti neaparat un fan horror insa vrei sa simti un pic de adrenalina cu siguranta acesta este filmul de vizionat.
Drama personalitatii multiple nu reprezinta singura problema a filmului. Pacientul insusi devine atat de obsedat de psihiatrul sau incat la un moment dat ai impresia ca ea este pacientul si nu invers. Viata ei, dar si a fetitei sale e pusa in pericol mai ales de cand pacientul, presupus paralizat, se si poate ridica pe ambele picioare.
Sfarsitul s-ar putea sa nemultumeasca pe unii spectatori, dar daca analizam filmul la rece si nu uitam ideea pe care o are la baza vom putea ajunge sa intelegem ca este un final potrivit acestui tip de productie cinematografica.
foto HMultiplex.ro
Adauga comentariu