Evenimente Go out

„Primavara în rose” se intoarce!

„Primavara în rose” se intoarce!

 

Vinul.RoșiCitybest.Ro  organizează cea mai campanie de promovare a consumului de vin rose și a stilului de viață asociat acestuia, eveniment ajuns anul acesta la cea de-a patra ediție.

Așadar, începând din week-end și până la jumătatea lunii iunie, mai mai multe restaurante din București se vor „îmbrăca” din nou în roz.
 

Pe durata campaniei, localurile partenere vor afișa meniuri speciale, care vor prezenta vinurile înscrise în campanie și vor informa publicul despre caracteristicile vinului rose.
Scopul acestui eveniment este de a genera un plus de vizibilitate pentru restaurantele și vinurile înscrise în promoție, de a stimula și de a educa consumatorii în vederea unei poziționări superioare a vinului în obiceiurile de consum ale acestora.

Proiectul presupune promovarea unei liste speciale de vinuri rose (liniștite și spumante) care vor fi listate, semnalizate și vândute atât la sticlă, cât și la pahar de către localurile partenere. Producătorii și importatorii participanți vor avea parte de o vizibilitate deosebită și vor avea ocazia să interacționeze direct cu consumatorii, prin prezentarea vinurilor în restaurante. 

Anul acesta, pe meniurile Primavara in rose vor figura urmatoarele etichete:

1. SOLE Spumant Rose brut, Cramele Recaș
2. SOLE Rose, Cramele Recaș
3. DOMAINE HOUCHART Rose de Provence, Cramele Recaș
4. DOMENII – Busuioacă de Bohotin 2012, Casa de Vinuri Cotnari

5. COLOCVIU LA PARIS – Busuioacă de Bohotin 2012, Casa de Vinuri Cotnari
6. CALOIAN 2013, Crama Oprișor
7. VIA ROZ, Domeniile Dealu Mare Urlati

Pe langa meniurile speciale, campania „Primavara in rose” se va bucura de semnalizare prin diverse materiale promotionale, dar si de promovare media intensiva prin canalele Vinul.RoCityBest.RoFood&Bar MagazineBusiness-Adviser.ro şi Business-Point.ro

 

Parteneri de nadejde in promovarea vinului rose vor fi:

1. Tasting Room by Ethic Wine – Str. Puțul lui Zamfir, nr. 64, sector 1

2. Sky Bar – Calea Dorobanți, nr. 155, etaj 5, sector 1

3. 1001 Nopți – Str. Brezoianu, nr. 18, sector 1

4. Red Angus – Str. Franceza, nr. 56, sector 3, Centrul Vechi

5. Local Colonial – Str. Covaci, nr. 19, sector 3, Centrul Vechi

6. Bel Mondo – Str. Covaci, nr. 6, sector 3, Centrul Vechi

7. Cuptorul cu Lemne – Bd. Pache Protopopescu, nr. 65, sector 2

8. Dianei 4 – str. Str. Dianei, nr. 4, sector 2

9. Il Cantuccio – Str. Fabrica de Chibrituri, nr. 2, sector 4

10. Restaurant Dines – Parcul Carol, lângă Arenele Romane, sector 4

11. Thalia Victoriei – Str. Sevastopol, nr. 8, sector 1

12. Thalia Tineretului – Str. Cuza Voda, nr. 147, sector 4

13. Nargilla Grill & Bar – Str. Bibescu Voda , nr. 1, sector 4

 


 

Ecaterina Virgolici

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu