Pe 1 Decembrie, am avut parte de un cadou inedit: hip hop de calitate, asortat cu un discurs inspirațional pentru fete. Doamnelor şi domnilor, Akua Naru a cântat şi ne-a încântat.
Concertul a fost anunţat la ora 9, cu warm-up-ul de rigoare, dar un artist important se lăsă puţin mai mult aşteptat. Astfel, în pricina unei rumori generale, Akua Naru a urcat pe scena la ora 12, debordând de energie şi îndemnându-ne să ascultăm şi să aplaudăm “adevăratul hip-hop”.
O explozie de energie a avut loc pe scenă în momentul când Akua a început să cânte, iar sala (plină cu aproape 800 de oameni) a răspuns pe măsură, fluturând mâinile si dansand pe ritmurile muzicii afro-americanilor. Istoria şi diferenţele dintre oameni au fost abordate de Akua ca subiect de discuţie între melodii, ajungând la concluzia universală: muzica uneşte oamenii.
Fetele au avut ocazia să se simtă speciale atunci când trecerea de la o melodie la alta se făcea prin discursuri motivaţionale, puterea exemplului fiind laitmotivul serii: o femeie, şi încă una afro-americană, a reuşit în muzică şi a bătut lumea în lung şi lat. Dacă ea a putut să îşi urmeze visele, noi de ce nu am face-o?
Aşadar, învăţaţi să iubiţi pe ritmuri de hip-hop cu Poetry: How Does It Feel? (http://www.youtube.com/watch?v=fZoMzWraS_c) şi faceţi-vă ascultate pentru că The World Is Listening (http://www.youtube.com/watch?v=l3-4-3mHbY8).
Adauga comentariu