O nouă inițiativă Vinul.Ro și CityBest.Ro pentru cunoașterea și consumul vinului românesc în restaurante
Motto: “E timpul să redescoperi ceea ce restul lumii nu are: valorile de la tine de acasă, vinurile din soiurile tradiționale ale României!”
Feteasca Albă te va încânta prin finețea aromelor, Feteasca Regală e cuceritoare prin savoarea proaspătă, iar Feteasca Neagră e un deliciu de fructe roșii de pădure și prune uscate!"
Iubitorii de vin românesc sunt așteptați să se bucure de cel mai popular vin autohton, Feteasca, în cadrul campaniei inițiate de Vinul.Ro si CityBest.Ro – “E vremea de Fetească!”, ce debutează azi, 20 octombrie, în 16 restaurante, bistro-uri și cafenele din București și Brașov și va dura până la sfârșitul lunii noiembrie.
În această perioadă, toate locațiile partenere vor afișa o selecție specială de 9 vinuri din soiurile Fetească Albă, Fetească Regală și Fetească Neagră din regiuni reprezentative, realizate cu grijă de producători consacrați și validați prin rezultatele obținute la concursurile de specialitate (vezi listele de mai jos).
Pentru a încuraja degustarea și familiarizarea clienților cu gusturile specifice, vinurile vor fi disponibile atât la sticlă cât și la pahar, la prețuri accesibile, iar producătorii sunt încurajați să se implice în mod activ, prin organizarea de prezentări și degustări pentru clienți și pentru personalul din restaurante.
Obiectivul noului proiect este, așadar, evident: cunoașterea și consumul vinurilor din soiurile de Fetească în restaurante, bistro-uri si cafenele; listele-meniu conțin și câteva explicații apetisante și ușor de înțeles ale vinurilor din selecție.
“E vremea de Fetească!” este o campanie tipică win-win-win: beneficiile sunt evidente pentru localurile partenere, respectiv un grad mai mare de satisfacție a clienților, încurajarea consumului de vin și a vânzărilor și o mai bună vizibilitate a soiurilor autohtone; clienții au câștigat atât din cunoașterea unor produse atent selectate, cât și prin ofertele disponibile la pahar și la sticlă, iar mărcile producătorilor vor beneficia de vizibilitate și acces sporit în rândul clienților.
Vinuri
Castel Huniade – Fetească Neagră 2013 – Cramele Recaș
La Putere – Fetească Neagră 2013 – Cramele Recaș
Sole – Fetească Regală 2013 – Cramele Recaș
Colocviu la Atena Fetească Albă – Casa de Vinuri Cotnari
Domenii Feteasca Neagra 2011 – Casa de Vinuri Cotnari
Domenii – Feteasca Albă 2013 – Casa de Vinuri Cotnari
Caloian – Fetească Neagră 2013 – Crama Oprișor
La Cetate – Fetească Neagră 2011 – Crama Oprișor
Moșia de la Tohani – Fetească Neagră Speciale Reserve 2012 – Domeniile Tohani
Localuri partenere:
Repertorium Gourmet – Hotel Scala; Neptunus; Thalia Victoriei; Thalia Tineretului; De Cartier; Nargila Grill & Bar; Have a Cigar; Dianei 4; Alandala Cafe; Puerto Cafe; Cucina di Eleni; Cocoșu Roșu; Stradivarius Tineretului; Neptunus Brașov; Bistro Stradivari Brașov; Vlahia Restaurant & Longe Brașov.
Campania “E vremea de Fetească!” este o activitate auxiliară Cercului de Fetească, lansat în vară de Vinul.Ro. Partener principal: CityBest.Ro. Parteneri: WiGO.ro, Pivot Noir, Parma Food.
Adauga comentariu