Dăruieşte-ţi extazul unui sărut mai ceva ca-n filme!
Ce lucru extraordinar e sărutul, nu-i aşa? Şi nu ne referim la pupicul de pe obraz, cel
de noapte bună cu care îţi trimiţi micuţul pe tărâmul viselor, sau cel pe care-l sufli către o
prietenă pe care ai zărit-o în celălat capăt al camerei. Vorbim de sărutul romantic, însoţit de
surle şi trâmbiţe în creier şi fluturi în stomac, sărutul cu care se încheie filmele romantice şi
care pune ştampila pe cel mai important cuvânt de şase litere din istoria omenirii – iubire.
Fiind un fenomem atât de frumos şi de intim legat de existenţa fiecăruia dintre noi,
era logic să-şi câştige o zi a lui, în care să fie sărbătorit cum se cuvine. Dacă şi tu ai uitat
cum e săruţi ca Vivien Leigh şi Clark Gable în „Pe aripile vântului”, pe 6 iulie, de Ziua
Internaţională a Sărutului, e cazul să-ţi reaminteşti. Şi pentru că ne pregătim de Ziua
Sărutului, NIVEA îţi oferă câteva informaţii cu adevărat interesante despre sărut.
Sărutul ca exerciţiu
În timpul sărutului, neurotransmiţători alături de hormonii fericirii precum endorfina,
serotonina şi adrenalina sunt produşi, dându-le celor care se sărută o stare de stres pozitiv.
Acest stres pozitiv accelerează pulsul, care duce la o activitate mai intensă a inimii. Chiar şi
plămânii fac exerciţii în timpul sărutului, datorită respiraţiei. Când sărută, oamenii respiră de
până la 60 de ori pe minut, spre deosebire de 20 de respiraţii pe minut – în mod normal. În
plus, în timpul unui sărut pasional lucrează 34 de muşchi faciali, făcând schimbul de sărutări
un antrenament perfect pentru prevenirea îmbătrânirii pielii. Un alt efect secundar demn de
luat în calcul: 2 minute de sărut ard aproximativ 15 calorii.
Cocktail hormonal
Când buzele noastre se ating, miliarde de celule nervoase transmit
neurotransmiţători, prin creier, ducând la eliberarea unui adevărat cocktail de hormoni.
Femeile, de exemplu, au un nivel mai ridicat al hormonului oxitocină în saliva lor. Acest
hormon este cunoscut sub numele de „hormonul dragostei" şi provoacă emoţii, cum ar fi
dragoste, încredere şi linişte. Cercetătorii susţin că există o corelaţie puternică între
hormonul oxitocină şi comportamentul uman de stabilire a cuplurilor (Kosfeld Michael,
Universität Zürich). De asemenea, bine-cunoscutul „hormon al fericirii" – dopamina – face
sărutul şi mai special.
Sărutul e sănătos
Sărutul are aceleaşi efecte pozitive ca un vaccin. Peste 4.000 de bacterii sunt
schimbate în timpul unui sărut intens. Acestea activează sistemul de apărare al organismului
şi astfel întăresc sistemul imunitar. Prin urmare, persoanele care sărută se îmbolnăvesc mult
mai puţin. Şi nu numai atât – chiar şi dinţii lor devin mai sănătoşi, având în vedere că în
timpul sărutului se produce mai multă salivă, aceasta conţinând calciu care ajută la întărirea
smalţului.
Săruţi bine?
Potrivit studiilor, 60% dintre bărbaţi şi femei susţin că primul sărut are un impact
decisiv în alegerea partenerului. Mai ales pentru femei, sărutul joacă un rol important în
găsirea sufletului pereche. De multe ori, primul sărut este cel care determină începutul plin
de emoţii sau finalul rapid al unei relaţii.
Iar pentru ca sărutul tău să fie fin, catifelat şi dulce, NIVEA îţi recomandă balsamurile
de buze NIVEA Lip Care Vitamin Shake Acai & Wild Apple, pure & natural Milk & Honey şi
Lip Care Sun SPF 30.
Adauga comentariu