Frumusete Ingrijire corporala

Secretul tineretii sta in…LED


Frumusete - Secretul tineretii - LED

Este adevărat că minunile tehnologiei, medicinei, cosmeticii, etc ajung la noi un pic mai târziu decât în alte ţări, dar este bine să ne informăm din timp pentru a nu fi luate pe nepregătite şi pentru a avea timpul necesar de a lupta cu teama şi prejudecăţile.

Se ştie că reţetele, care stau la baza preparării diferitelor măşti pentru ten, sunt infinite combinaţii de ingrediente, care de care mai colorate, mai parfumate, mai exotice, mai eficiente. De această dată însă nu se au în vedere nici ierburi, nici fructe, nici compuşi chimici ci… lumina de tip LED (light-emitting diode).

După o perioadă îndelungată de intense căutări, cercetări, experimente, cercetătorii din Londra au descoperit o mască nemaipomenită, care are ca rol reducerea ridurilor, întinerirea tenului, energizarea pielii şi sporirea producţiei de serotonină, eliminarea petelor, acneei şi rozaceei, prin folosirea unei măşti ce cuprinde câteva zeci de leduri care emit asupra pielii o lumină de trei ori mai puternică decât cea naturală. Procedura este non invazivă şi durează 25 de minute, timp în care se stimulează producţia de colagen şi se luptă împotriva bacteriilor care „îşi fac de cap” la nivelul epidermei.

Se pare că efectele sunt exclusiv pozitive şi că nu există şi un revers întunecat al medaliei (probabil că preţul va fi destul de piperat, aşa că vor apărea „usturimi” la nivelul portofelului). Tot procesul este unul ştiinţific, bazat pe cercetări serioase şi minuţioase. Lumina LED nu răneşte pielea ci acţionează asupra ei ca un balsam, lăsând în urmă un ten fin, vizibil întinerit, fără pete pigmentare, fără inflamaţii, fără riduri. Aşteptăm, aşadar, această minune şi pe la noi pentru a o putea testa realmente şi a vedea dacă toate cele expuse mai sus sunt mai mult decât simple strategii de marketing.

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu