Din gama de arme concepute special pentru combaterea celulitei, se remarca masajul Garshan, inventat de biologul Joanna Hakimova. Această tehnică are în vedere dizolvarea nodulilor de grăsime şi remodelarea corpului, fără folosirea bisturiului şi fără liposucţie. Prin masajul Garshan s-au înregistrat rezultate spectaculoase în lupta cu kilogramele în exces şi cu reducerea ţesutului adipos. Masajul se execută pe baza unor tehnici tibetane străvechi, fără creme sau loţiuni, doar cu nişte mănuşi speciale de bumbac. Mişcările au în vedere activarea circulaţiei periferice şi a limfei, ajutând la hrănirea muşchilor şi a pielii. După încheierea şedinţei de masaj propriu-zis urmează stimularea cu ajutorul unui aparat electronic numit Denas prin care se realizează un soi de reflexoterapie prin care se acţionează asupra canalelor energetice. Rezultatele sunt vizibile după doar câteva şedinţe iar clientele vor fi foarte mulţumite văzând că pielea lor este mult mai fermă şi mai netedă. Masajul Garshan este o metodă nedureroasă şi eficientă în lupta cu unul dintre cei mai temuţi duşmani ai frumuseţii feminine. Secretul frumuseţii se află în noi şi nu în roadele industriei, miracolul constă în găsirea „butonului” care poate declanşa mecanismul de regenerare. Masajul Garshan face acest lucru fără efort din partea pacientei, fără durere, fără riscuri, doar cu promisiunea unui corp întinerit şi frumos. foto Northfoto |
Adauga comentariu