Cosmetica si machiaj Frumusete

Cursuri de machiaj pe gustul tau!

Cursuri de machiaj pe gustul tău!Sunt Alina Brăilescu şi lucrez ca make-up artist de 14 ani. Când am făcut primii paşi spre această meserie, nu exista internet, youtube sau alte mijloace de informare atât de la îndemână astăzi. Cum puţinele şcoli de make-up care existau, aveau preţuri foarte mari, primul meu “profesor” a fost o carte de specialitate, cumpărată dintr-o librărie. Tu, însă, ai astăzi tehnologia de partea ta şi, mai mult decât atât, diversitate în ceea ce priveşte furnizorii de formare, preţurile şi programele de curs.

ABA MAKE-UP ACADEMYa apărut natural, fiindcă clientele mele voiau să înveţe să se machieze şi ele însele.  Aşa a luat naştere programul de formare şi perfecţionare în arta machiajului, prin care ne dorim să oferim o experienţă unică, personalizată, astfel încât să se potrivească nevoilor tale. Şcoala a fost concepută ca răspuns la dorinţa clientelor mele care îşi doreau să înveţe cum să se machieze ca un profesionist. Experienţa acumulată pe parcursul anilor, m-a determinat să concept o programă prin care să ofer de la informaţii de bază – precum alegerea şi aplicarea fondului de ten – până la etapele şi tehnicile construirii unor machiaje complexe şi de efect. Fiecare şedinţă îmbină partea teoretică cu practica, iar cea mai mare parte îţi este dedicată ţie, astfel încât să poţi exersa fiecare machiaj sub atenta mea îndrumare. Din punctul meu de vedere este şi partea cea mai importantă. Pe perioada trainingului, îţi asigurăm produsele cosmetice, ustensilele şi produsele de îngrijire a feţei necesare, iar datorită parteneriatele încheiate cu diferite branduri îţi oferă oportunitatea de a achiziţiona produse cu reduceri preferenţiale ca să poţi exersa acasă după bunul plac.

Cu ani în urmă, când am urmat cursurile unei şcoli de machiaj, am fost nevoită să întrerup, pentru o perioadă, job-ul meu de zi cu zi. A fost o decizie destul de grea. Ţie, în schimb, îţi va fi uşor să alegi acele programe care te avantajează atât ca timp cât şi ca nivel de informaţii.

Modulele intensive sunt potrivite pentru cei ce au disponibilitate pe timpul zilei şi cuprind: de la cursuri de două zile la cursuri complexe, destinate atât celor ce doresc să se dezvolte într-o direcţie anume, cât şi celor care doresc un ghid complex.
Modulele after work se desfăşoară începând cu ora 18:30 şi sunt potrivite persoanelor care au un serviciu stabil pe timpul zilei. Acestea se adresează către doua categorii diferite: ÎNCEPĂTORI, pentru cei care urmăresc să se iniţieze în arta machiajului, şi AVANSAŢI, destinat celor ce vor să profeseze ca make-up artişti.
Te întrebi, probabil, cât costă un curs? Preţurile sunt medii, pentru că îmi doresc să poată beneficia de know how-ul meu cât mai multe persoane. Tarifele diferă în funcţie de modulul ales şi le poţi vedea pe site-ul nostru.
Cu ce este şcoala mea diferită de celelalte? În primul rând, fiecare grupă are doar 10 persoane, ca să pot aloca fiecărei cursante cât mai mult timp. Programa este gândită să acopere, până în cele mai mici detalii, tehnicile şi etapele unui machiaj, şi vei primi sfaturi şi consiliere personalizată. Nu ascund că sunt un trainer exigent ce nu se va sfii să îţi spună când greşeşti, dar te ajuta să corijezi fiecare greşeală şi da, după terminarea cursului, dacă ai cliente, dar nu ai kitul tău de machiaj, noi îţi vom împrumuta atât produsele cât şi locaţia, bineînţeles fără costuri suplimentare.
Mie mi-a luat mai mult timp să învăţ, dar ţie îţi poate lua cel mult 12 săptămâni – atât durează cel mai lung curs de la noi. Dacă te gândeşti să urmezi un curs de machiaj, iar noi corespundem necesităţilor tale, ne poţi găsi pe www.abacademy.ro, pe Facebook sau la numărul 0726 969 172.
Voi fi încântată să te cunosc şi să-ţi împărtăşesc tainele uneia dintre cele mai frumoase meserii.
 
Cu sinceritate,
Alina Brăilescu
 
 

Redactia Egirl

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu