eboys Punctul lui de vedere

Punctul lui de vedere :: Barbatii si shoppingul


Nu
e nimic rau in a face cumparaturi, fie si cu febrilitate,
cuprins si tu de aceasta boala mai recenta a vremurilor
noastre. Pentru un barbat lucrurile nu stau diferit nici
aici, dar exista o mica problema pe care nici un barbat
nu o poate suferi. Sa faci cumparaturi impreuna cu sotia
sau partenera de viata. Daca pentru femei aceasta este
ceva firesc, pentru un barbat a merge la cumparaturi trebuie
obligatoriu sa fie o activitate solitara, pentru ca numai
astfel esti sigur ca nu te vei insela in alegerea facuta.

Femeile vorbesc vrute si nevrute cu vanzatorii si uneori
acestia reusesc sa isi vanda marfa doar pentru ca sunt
mai simpatici decat competitia, dar nu spre avantajul
cumparatorului ci de multe ori spre dezamagirea acestuia.
Si exact acest aspect nu place barbatilor, sa iti cheltui
banii munciti poate din greu pe tot felul de flecustete
numai pentru ca toti fac asa si numai pentru ca vanzatorul
stie cum sa speculeze aceasta slabiciune a femeilor.
Este frustrant si de multe ori un motiv serios de neintelegere
sau chiar certuri serioase pentru orice cuplu care nu
gaseste solutia cea mai buna in astfel de situatii.

Unii procedeaza altfel. Se informeaza de unii singuri
asupra pretului, cauta sa vada daca nu exista marfa
de aceeasi calitate la un pret mai mic si abia apoi
discuta cu partenerul cam ce doresc sa isi cumpere si
ii propun acestuia o mica incursiune prin magazine.
Astfel poti evita discutiile in contradictoriu si totul
merge de minune. Este situatia cuplurilor cu venituri
mici si medii, care incearca sa isi ofere cam din toate
cate putin si chiar reusesc, dar facand apel la reducerile
de preturi si la alte facilitati de acest tip.

Femeile acuza uneori barbatii ca nu incurajeaza propasirea
complexelor comerciale tip mall sau a uriaselor magazine
cu standuri. Din punctul lor de vedere totul pare in
regula, dar pentru un barbat serios asemenea initiative
comerciale sunt o adevarata nebunie si o mare risipa
de bani. Te simti ca un idiot dus pentru prima oara
la gradina zoologica, obligat sa asculti tot felul de
anunturi si muzica din cea mai tampita, obligat sa respecti
nu stiu ce reguli de acces si asa mai departe. Barbatii
opteaza mai mult pentru simplitate si functionalitate
si nu pentru lux sau cine stie ce cumparaturi la nu
stiu ce nivel de trai superior.

Imi place sa stiu ce gasesc la un comerciant si ce
nu si imi place sa ma pot misca liber in magazin si
sa pot discuta lejer cu vanzatorul. Nu imi place sa
fiu ingramadit de toti amatorii de chilipiruri si cu
siguranta nu imi place sa imi dea sfaturi mie sau partenerei
mele nu stiu ce alt cumparator care vrea si el doar
"sa ne ajute" putin sa facem cea mai buna
alegere.

Daca ai noroc sa traiesti intr-un oras unde aceste
norme sunt intelese atunci vei putea merge la cumparaturi
linistit, dar daca nu e asa cumparaturile devin un adevarat
chin si mai bine renunti definitiv ori preferi cine
stie ce variante ocolite decat sa accepti si sa incurajezi
asemenea formule cu totul anacronice si cine stie cum
si de unde preluate ca model de comert civilizat. Este
cu adevarat o problema pentru aproape orice barbat si
te mira ca politicienii sau administratorii de orase,
mai toti barbati, nu fac mare branza pentru a oferi
totusi formule chiar originale de a face comert si nu
variante destul de ciudate preluate te miri de unde
fara putina analiza sau sondaje diverse la publicul
larg.

Lucian Braca

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu