Cu totii ne dorim sa fim parinti excelenti atunci cand vine vremea pentru aceasta, iar cei mai multi dintre noi chiar reusim sa atingem in buna masura acest obiectiv, crescandu-ne copiii sanatosi si pregatiti pentru a infrunta viata. In cadrul acestui proces, putem savarsi insa si unele greseli si experimenta si o serie de esecuri, dar asta intra in normalul lucrurilor deoarece nimeni nu poate emite cu buna credinta pretentia ca ar fi un parinte perfect.
Unii parinti, de regula persoane perfectioniste din fire, au totusi aspiratii si asteptari mult prea mari de la odraslele lor si le pot face acestora mai mult rau decat bine de fiecare data cand incearca sa impuna propriile idealuri copiilor lor facand repetat unele greseli mai greu de trecut cu vederea care pot lasa cicatrice adanci in sufletele unor copii carora li se cere mereu mai mult decat pot ei oferi.
In mod similar cu parintii hiper-critici si perfectionisti, amintiti anterior, exista si o categorie de parinti asa-numiti hiper-protectivi, acestia situandu-se exact la polul opus primei categorii deoarece isi cocolosesc copiii din preaplin, nu ii motiveaza suficient pentru a deveni mai competitivi si, partea cea mai rea, incearca permanent sa ii protejeze de orice risc asemenea clostii care isi pazeste cu inversunare puii, copiii devenind asa mult prea dependenti de parintii lor.
Alti parinti pot demonstra un spirit de organizare exagerat, acestia ajungand sa sufoce efectiv proprii copii prin reguli habotnice si un program strict de viata pe care il impun inca de la o varsta frageda. Copiii au insa nevoie sa invete sa se organizeze de unii singuri, alternand armonios programul de invatare cu joaca, dar daca parintii ii vor programa constant ca pe un robotel atunci exista riscul ca, in timp, copiii sa ajunga incapabili sa duca la final chiar si cel mai simplu plan fara ajutorul parintilor lor sau al altor adulti in care copilul are incredere.
Din dorinta de a isi creste copilul sigur pe sine si lipsit de tot felul de complexe, unii parinti pun accentul in exces pe incurajari pozitive si laude de multe ori exagerate, ei sperand ca asa copilul lor isi va respecta mai mult propria persoana si ca nu se va lasa doborat de esecuri chiar si atunci cand evolutia sa la scoala sau, mai tarziu, in profesia aleasa, va fi una mediocra. Prea mult strica insa si in acest caz ca si in cele de mai sus, iar parintii trebuie sa invete sa mentina un bun echilibru intre stimulii pozitivi, dovezile de afectiune si o disciplinare adecvata a copilului.
O categorie foarte suparatoare de parinti sunt aceia autoritari in exces care mentin controlul strict asupra mersului lucrurilor in familie si care nu isi recunosc niciodata propriile greseli mai ales in fata copiilor lor care sunt doar niste "mucosi" care nu stiu nimic despre viata. Multi dintre acesti parinti au vicii diverse, fie vorba despre patima alcoolului, jocurile de noroc, o viata sexuala promiscua si altele, aici putand fi de gasit si cauza care genereaza acest exces de autoritate in familie precum si motivele pentru care acesti parinti refuza sa se analizeze in profunzime pentru a-si schimba mentalitatea si stilul de viata si a regandi relatia lor cu copiii si/sau partenerul de viata.
In sfarsit, parintii care fac "educatie" copiilor in public, admonestandu-si odraslele in gura mare pe strada sau aducandu-le reprosuri diverse in prezenta invitatilor pe acasa pot cauza traume pe termen lung acestor copii, educatia fiind un proces complex care se desfasoara si acasa, si in public, dar nu prin rusinarea si umilirea repetata a copiilor ci prin alte metode, mai subtile, mai eficace si, cu siguranta, mai putin traumatizante pentru cei mici.
Ca parinti, avem cu totii defecte, minusuri sau chiar am suferit la randul nostru traume in copilarie, dar toate acestea nu pot constitui o scuza care sa justifice cresterea gresita a copiilor nostri. Exista momente in viata multor parinti cand acestia descopera ca sunt depasiti de situatie, iar daca se imbratiseaza acest adevar atunci se face un prim pas inspre mai bine pentru ca asa se va putea cauta un ajutor fie la cei apropiati care au un plus de experienta, fie la specialisti sau centre specializate in consiliere pentru cresterea si educarea copiilor care exista din fericire mai peste tot in tara si care pot oferi conditii si servicii optime pentru rezolvarea unor astfel de situatii de criza de tip familil.
Nu este deci un capat de tara daca descoperi ca esti destul de departe de idealul de parinte perfect, copiii putand sa accepte neconditionat si sa arate multe afectiune chiar si fata de asa parinti de "mana a doua", important fiind totusi sa nu ne inselam pe noi insine persistand intr-un comportament gresit in relatia cu cei mici si sa cautam un ajutor de nadejde fie la chiar partenerul de viata, poate mai priceput la astfel de treburi, fie, asa cum aminteam anterior, la persoane apropiate ori la personalul calificat de la centrele locale care ofera consiliere pentru cresterea si educarea copiilor sau oriunde consideram noi ca vom putea deprinde niste abilitati noi, de bun augur pentru dezvoltarea armonioasa a copiilor nostri.
Adauga comentariu