Indiferent de varsta si de ocupatie, ai nevoie zilnic de putin inspiratie, fie ca e vorba de scoala, serviciu sau de viata personala. Pentru un proiect sau o tema, pentru o decizie mai mult sau mai putin importanta, pe langa gandirea logica, ideile care iti vin si din care le alegi pe cele pe care le consideri potrivite – inspiratia – este cea care te ajuta sa realizezi ceea ce iti propui.
Ce faci insa cand oricat de mult te-ai concentra nu reusesti sa gasesti nimic care sa-ti placa, nici o idee care sa ti se para suficient de buna? Psihologii sustin ca cea mai buna metoda pentru a-ti regasi puterea de concentrare este sa faci o pauza, insa in ceea ce priveste inspiratia, nimeni nu a reusit sa gaseasca o solutie general valabila si care sa functioneze de fiecare data. De aceea, pentru a face sa-ti revina inspiratia, trebuie sa-ti gasesti propriile metode „personalizate”.
Sa asculti muzica, sa privesti imagini sau sa discuti cu cineva despre ceea ce te intereseaza se numara printre trucurile cel mai frecvent utilizate si pe care probabil oricine le-a incercat cel putin o data. Tot ceea ce putem percepe prin cele cinci simturi ne poate inspira: un sunet, o imagine, o atingere, un parfum sau o aroma… Este celebru exemplul scriitorului francez Marcel Proust, in al carui roman „In cautarea timpului pierdut” naratiunea este declansata de gustul unei madlene.
O combinatie de stimuli, o asemanare intre diferite momente, o amintire care revine brusc, un detaliu zarit intamplator, orice poate fi o sursa de inspiratie neasteptata. Chiar si somnul poate fi o sursa de inspiratie, fiind cunoscuta conceptia destul de populara conform careia multe idei si solutii pot fi gasite in vis.
Cu siguranta, odihna, relaxarea si desfasurarea activitatii intr-o atmosfera placuta favorizeaza aparitia ideilor. Experientele noi, inedite, chiar si cele planificate, pot aduce un plus de inspiratie. Nu degeaba se spune ca trebuie sa incerci ceva nou cel putin in fiecare luna, mai ales ca intr-o lume in continua miscare si transformare cum este cea in care traim.
Atunci cand te cuprinde rutina, cand stresul te impiedica sa gasesti solutii, cand ai nevoie de idei noi, „evadeaza”: incearca o aroma noua, practica un sport nou, imbraca-te intr-o culoare neobisnuita, viziteaza un loc in care nu ai mai fost, fa cunostinta cu oameni noi…orice simti ca te inspira.
Adauga comentariu