In ultima vreme am avut ocazia de a participa la destul de multe conferinte academice, inauntrul sau inafara granitelor. De fiecare data, pe langa evidentul interes profesional, am fost oarecum surprinsa de felul in care lumea alege sa se imbrace la astfel de manifestari, si nu de putine ori am avut senzatia ca, pierduti printre atatea pagini de carte, unii oameni uita adesea sa mai tina cont de aspectul estetic al propriei tinute. Dupa cateva experiente usor esuate asadar, am incercat sa-mi dau seama daca o anume tinuta e potrivita sau nu pentru o conferinta, indiferent de natura ei.
In general, un astfel de eveniment presupune intalnirea mai multor oameni din aceeasi bransa, de cele mai multe ori insa din regiuni geografice deosebite, fapt pentru care si obiceiurile vestimentare ar putea varia. Ce ne facem insa cand ne aflam in fata unei dileme cu privire la stilul pe care trebuie sa-l adoptam? Mergem pe varianta mai simpla si mai comoda, sau incercam sa adaugam putina eleganta?
Depinde foarte mult si de modalitatea in care acea conferinta se desfasoara. Daca, de pilda, printre participanti se numara si cativa colegi de serviciu, atunci cu siguranta tinuta nu trebuie sa fie una prea extravaganta. De fapt, cel mai indicat in acest caz este sa purtam un outfit office pe care in general in purtam si zi de zi, la serviciu. Daca insa intregul eveniment este organizat de firma la care lucram, atunci probabil ca statutul de gazda obliga la o usoara nota de eleganta in plus. La urma urmei, daca la o conferinta “in deplasare” poti trece la fel de bine neobservata, in cazul unui eveniment organizat de proprii colegi, e mai greu sa nu treci drept gazda, chiar daca atributiile poate nu-ti implica asta, si atunci mai toti invitatii vor avea, la un moment dat, ochii si pe tine.
In cele din urma, o alta diferenta care poate fi facuta este intre modalitatea de abordare a conferintei. Daca ea este una cu numar restrans de participanti, atunci in jurul ei se poate crea o comunitate in miniatura, fapt ce iti poate permite sa abordezi un stil mai casual. Daca insa participantii sunt mai numerosi, atunci posibilitatea ca grupul sa fie omogen scade proportional cu aceea ca unii sa fie total nepotrivit imbracati.
Asadar, pentru a merge pe varianta sigura intotdeauna cand trebuie sa participam la o conferinta, proabil ca tinuta office ramane cea mai potrivita. In functie de sezon, ea poate fi insotita de o esarfa mai boema, sau de o servieta in culori, ceva care sa arate da dincolo de o intalnire profesionala, evenimentul reprezinta si o posibilitate de a cunoaste alti oameni, parteneri sau simpli colegi. O tinuta prea rigida va tine potentialii parteneri de dialog la distanta, in vreme ce o atitudine prea relaxata a hainelor va dovedi ca nu neaparat intalnirea te preocupa.
foto Northfoto
Adauga comentariu