Frumusete Ingrijirea parului

Un păr sănătos începe mereu cu un scalp sănătos

Un păr sănătos începe mereu cu un scalp sănătosPărul este cea mai expusă zonă a corpului nostru şi spune multe despre cine suntem. Din studiile efectuate până acum, starea părului este aproape la fel de importantă ca şi aspectul feţei. De aceea, suntem afectaţi de aspectul părului nostru, mai ales când apar mătreaţa, senzaţia de prurit (scărpinat) si  iritaţiile de la nivelul scalpului cauzate de diverşi factori alergeni.
 
Astfel ajungem să ne întrebăm care sunt cauzele acestor schimbări la nivelul scalpului şi cum le putem ţine sub control, mai ales că „vin la pachet” cu o stare de disconfort, de stres accentuat, ce merge uneori până la pierderea încrederii în sine.
 
Cel mai frecvent ne lovim de problema mătreţei, care poate apărea atât la nivelul scalpului gras, cât şi la nivelul celui uscat (dermatită seboreică), şi care este o afecţiune comună pentru femei, dar şi pentru bărbaţi. În alte cazuri, ne confruntăm cu senzaţia de prurit (mâncărimi la nivelul capului), însoţită de deshidratarea scalpului (efect al dermatitei atopice) sau de iritaţii severe, pe care nu ştim cum să le gestionăm şi care pot avea cauze multiple (de cele mai multe ori sunt factori alergeni).

După ani de cercetări, Eucerin (cu o experienţă de peste 111 ani în îngrijirea pielii) a dezvoltat o formulă specială, adaptată mai multor probleme ale scalpului, care are ca şi punct de plecare tratarea microinflamaţiilor.
 
„Cercetând în amănunt scalpul şi influenţa lui asupra dezvoltării firului de păr, am descoperit că microinflamaţiile se află la baza majorităţii problemelor scalpului şi impactului acestora asupra sănătăţii generale a părului. Cauzată de stresul oxidativ, fumat şi alte elemente cu efect iritant şi inflamant, microinflamaţia poate intensifica procesul de micşorare a foliculilor de păr, ducând în cele din urmă la rărirea părului”, spune Stefanie Conzelmann, Head of Product Development Dermo Cosmetics, Beiersdorf.
 
Noua gamă Eucerin DermoCapillaire, are la baza ingrediente active atent selectionate (cum ar fi Licochalcone A, polidocanol) cu rol de a calma inflamatiile de la nivelul scalpului, creând mediul optim pentru dezvoltarea sănătoasă a firului de păr si la calmarea senzatiei de prurit (mancarime). Eficacitatea formulelor şi gradul ridicat de toleranţă a scalpului la aceste produse sunt dovedite clinic şi dermatologic. În plus, pentru că nu agresează scalpul, produsele din gama Eucerin DermoCapillaire pot fi folosite zilnic, hrănesc  părul de la rădăcină şi până la vârfuri şi îi redau sănătatea şi vitalitatea.

În funcţie de problemele specifice ale scalpului tău- mătreaţă, scalp uscat, care provoacă mâncărimi, sau scalp sensibil, uşor iritabil- poţi alege dintr-o varietate de produse.
1)     Scalp foarte uscat, deshidratat, predispus la prurit (mâncărimi).
Şampon calmant cu uree Eucerin DermoCapillaire.Graţie formulei îmbogăţite cu uree şi lactat (factori naturali de hidratare), pielea scalpului este intens hidratată, în vreme ce Polidocanolul reduce senzaţia de prurit (mâncărime), protejându-ţi în acelaşi timp scalpul împotriva iritaţiilor. Părul tău îşi recapătă astfel strălucirea şi catifelarea mult dorite.

Pret: 50 Lei, 250 ml    

2)     Matreata 
Şampon gel (pentru scalpul gras) si şampon cremă (pentru scalpul uscat) Eucerin DermoCapillaire.Combinaţia de Climbazol şi Piroctone Olamine, antimicotici activi, acţionează eficient împotriva mătreţei persistente încă de la prima aplicare. Scalpul este curăţat complet iar firul de păr se dezvoltă armonios şi sănătos.
 
Preţ şampon gel: 50 Lei, 250 ml

3)     Scalp sensibil
Şampon delicat pH5 Eucerin DermoCapillaire.Formula îmbogăţită cu surfactanţi delicaţi, fara coloranţi şi parabeni,este optimă pentru utilizare zilnică. În plus, echilibrând nivelul de citrat pH5, întăreşte bariera protectoare a scalpului, minimizând orice risc de iritaţie. Sampon recomandat pentru ingrijirea intregii familii.
 
Preţ: 40 Lei, 250 ml

Diana Ilie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu