Frumusete Ingrijire corporala

Ochii sunt cu adevarat oglinda sufletului in primavara 2013

Ochii sunt cu adevarat oglinda sufletului in primavara 2013

Un accent deosebit pun stilistii anul acesta si pe evidentierea frumusetii ochilor prin artificii inteligente de machiaj si punerea in prim-plan a misterului care invaluie femeia, propunerile artistilor de make-up incluzand si genele, dar si sprancenele alaturi de machiajul ochilor.

Inspirate din moda celebritatilor sau venite direct de pe scena modei internationale, ideile inedite pentru machiajul ochilor sunt suficient de radicale incat sa provoace reactii dintre cele mai diverse intre iubitoarele de frumos, dar ofera la final un look placut, usor exotic si deosebit de feminin si sexy.

Sprancenele ingrosate

Aceasta este probabil cea mai indrazneata propunere venita din partea artistilor de make-up inca de anul trecut si ramane in trend si in 2013, fiind putin probabil ca stilistii sa renunte prea repede la aceasta noua propunere de infrumusetare a ochilor. Pentru femeile care sunt inzestrate de la natura cu sprancene mai groase, schimbarea nu va fi prea greu de facut, dar pentru celelalte sprancele ingrosate reprezinta deja un calvar la care vor trebui sa se supuna pentru a ramane in pas cu moda momentului.

Conturul de ochi in culori pastelate

Oferind efecte policrome, machiajul de anul acesta renunta la ochii fumurii in favoarea mai suavelor nuante in pastel, foarte delicate si care pot fi puse usor in contrast cu umbrele de ochi in culori indraznete, plecand de la verde si albastru si pana la galben, portocaliu sau rosu.

Pleoape pictate in culori clasice sau exotice

Sute de farduri pentru pleoape, mate sau sidefate, stau anul acesta la dispozitia doritoarelor pentru a-si impodobi ochii cu culorile lor, unele exotice, iar altele vii si clasice, efectul final putand trimite alternativ fie la lumea circului, fie la o frumusete de tip special si complet nonconformista.

Pleoape pictate in culori metalice

Putin mai rafinata decat propunerea anterioara, moda pictarii pleoapelor in culori metalice confera adeseori un look placut si senzual, intinerind usor chipul si putand fi adoptata atat la ocazii speciale cat si la petrecerile lipsite de pretentii. Argintiul, auriul, bronzul sau galbenul metalic vor concura astfel pentru a infrumuseta ochii femeilor la superlativ.

Pleoape pictate in alb

La fel de sexy si senzuala este si moda sublinierii ochilor cu ajutorul fardurilor albe care improspateaza nemaipomenit figura si confera un look natural si stralucitor, foarte atragator daca este sa te iei si dupa opinia reprezentantilor sexului tare.

Machiaj usor estompat in coltul interior al ochilor

Pentru un efect suplimentar de prospetime si tinerete, artistii de make-up recomanda in aceasta primavara alaturi de machiajul pronuntat din coltul exterior al ochilor si o tenta de machiaj in coltul interior, aici putandu-se accentua mai mult sau mai putin in functie de personalitatea si stilul fiecareia dintre voi.

Coafura naturala pentru evidentierea subtila a machiajului ochilor

Coafura nu trebuie sa mai atraga atentia privitorilor printr-o tunsoare deosebit de chic, naturaletea parului putand sa potenteze efectul magic conferit de o pereche de ochi bine scosi in evidenta printr-un machiaj ca la carte.

Ochi si unghii in culori asortate

Surprinzator, dar alegerea unor culori asortate sau similare pentru machiajul ochilor si decorarea unghiilor poate aduce un plus de sarm in orice ocazie, acesta fiind si motivul pentru care stilistii recomanda o atentie crescuta asupra acestui subiect.

Buze pline si "cu temperament"

Buzele sunt anul acesta obligatoriu de subliniat printr-o conturare mai marcata a lor, de preferat fiind sa se aleaga constant culori mai inchise pentru rujul de buze si ceva mai rar rosul deoarece numai asa ochii vor pastra complet efectul sublim conferit prin machiaj, gura ramanand atragatoare si senzuala, dar fara a tipa dupa atentia privitorilor.

Rujuri mate

Tocmai pentru a concentra machiajul in zona ochilor, stilistii au ales pentru acest an nuantele mate de rujuri de buze, glosul sau alte metode de conferire a unui plus de stralucire in zona gurii fiind de evitat.
 

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu