Asociația Femeilor din România are plăcerea să vă invite la caravana itinerantă pentru cele patru centre regionale ale proiectului SERAF – „ȘANSE EGALE ȘI RESPECT – INSTRUMENTE ANTREPRENORIALE DINTR-O PERSPECTIVĂ DE GEN”, proiect cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
De-a lungul a peste doi ani, proiectul SERAF a organizat cursuri de formare acreditate şi a derulat numeroase activităţi precum conferinţe, workshopuri, consilieri profesionale cu scopul promovării antreprenoriatului feminin.
În Bucuresti, caravana se va opri în săptămâna 10-14 iunie 2013 cu ateliere de lucru, dezbateri publice, mese rotunde şi activări în teritoriu destinate femeilor din regiunea Bucureşti-Ilfov, în cadrul cărora vom prezenta activităţile proiectului, manualul de antreprenoriat feminin menit să susţină demersurile grupului ţintă în vederea deschiderii unei afaceri, poveştile femeilor de succes din regiune şi multe alte aspecte ce ţin de contribuţia antreprenoriatului feminin la dezvoltarea economică locală şi regională. Iniţiativa beneficiază de promovare şi expunere mediatică susţinută.
La eveniment vor fi prezenţi dna Liliana Pagu, Preşedinte AFR şi Coordonator al proiectului SERAF, reprezentantul partenerului transnaţional, Olympic Training & Consulting Limited Grecia şi reprezentantul partenerului national, HCS Advanced People Strategies. De asemenea, veţi afla detalii despre concursul SERAF care se derulează în prezent, prin care puteţi câştiga 1.000 de lei sau unul dintre cele trei premii speciale, o tabletă electronică.
Caravana se derulează şi în Braşov, Craiova şi Iaşi în intervalul 27 mai-21 iunie, prin serii de evenimente dedicate tuturor femeilor interesate de demararea şi administrarea unei afaceri.
Cu această ocazie, bazându-ne pe deschiderea şi experienţa dvs., vă invităm să participaţi la evenimentele din Bucureşti în oricare dintre zile 11-13 iunie, în incinta Hotelului Ibis Parlament (Str. Izvor nr. 82-84, sector 5), astfel:
marţi, 11 iunie – atelier de lucru, începând cu ora 12.30;
miercuri, 12 iunie – dezbatere publică, începând cu ora 12.30;
joi, 13 iunie – masă rotundă, începând cu ora 12.30.
Pentru participarea la eveniment organizatorii asigură toate cheltuielile de transport, masă şi cazare (după caz) pentru beneficiare (femei) având domiciliul în mediul urban al judeţelor Bucureşti şi Ilfov. Pentru confirmarea participării dvs. vă rugăm să ne contactaţi la tel. 021.319.29.27, 0722.372.762 e-mail: [email protected], [email protected], [email protected], persoană de contact: Doina Ştefan.
Adauga comentariu