Imi aduc aminte cand dormeam impreuna, parca eram creati unul pentru altul. Trupurile noastre se imbinau perfect, ca doua piese de puzzle. Imi aduc aminte de promisiunile tale, care imi faceau inima sa bata mai tare.
Perna de langa tine, pe care imi asezam capul, se mula perfect pe obrazul meu, asa cum mana ta imi incadra de minune fata atunci cand ma sarutai poznas pe nasuc. Si dimineata, cand ma trezeam, ca de obicei, inaintea ta, ma tineai strans in brate ca sa mai lenevesc alaturi de tine si sa simt cum iti ascunzi fata in parul meu. Iar cand, in sfarsit, razbateam din bratele tale sa ma pot imbraca rapid, reuseai sa ma prinzi de degete, sa ma tragi inapoi in pat si sa ma saruti ca si cum ar fi fost pentru prima si ultima data. Iar cu un zambet de indragostit te uitai cum plec…
Acum e o alta femeie in patul in care am dormit eu. Sper sa-si fi adus perna de acasa, pentru ca, altfel, se va lovi de parfumul meu. Sper sa aiba cosmaruri noaptea si sa te mai loveasca cu cate un picior sau palma. Sper sa doarma mai mult decat tine, ca sa fii tu cel care pleaca de langa ea. Nu vreau sa par rautacioasa daca sper sa nimeresti fix acele dimineti cand parul ei nu e spalat si sa-ti ascunzi nasul intre firele lipicioase.
Iar daca drumurile noastre se vor mai intalni vreodata, indiferent ca vei schimba cearsafurile, chiar daca imi vei atinge altfel fata, nu voi mai fi la fel.
Nu exista promisiuni care nu se pot tine. Doar oameni care nu sunt in stare sa si le respecte.
Adauga comentariu