Acum câtiva ani mi-am propus sa renunt la fumat. Nimic neobisnuit ar spune oricine. Fumatul e nociv, mai ales pentru o femeie… îngalbeneste dintii, lasa un miros neplacut…bla, bla, bla. Nimic de zis, toate sunt adevarate, dar e greu sa renuti la placera de savura tigara de dimineata, mai ales atunci când fumezi pur si simplu din placerea de a fuma… Si sa nu îndrazneasca cineva sa ma contrazica. Si totusi nu mai fumez de sase luni. Putin, veti spune. Da, dar nu mai fumez. Dupa zeci de încercari nereusite (nu am rezistat niciodata mai mult de o luna), acum ma simt eliberata de viciul asta. Nu ma întrebati cum am reusit. Am facut-o pur si simplu. La urma urmei e un act de vointa. Ei, normal… am avut si un „stimulator” de vointa lânga mine (iubitul meu nu fumeaza… ca sa întelegeti mai bine)… Important e ca am reusit, nu mai conteaza cum. De câteva saptamâni îmi da târcoale o alta idee… sa renunt la cafea. Cafeaua nu e chiar un viciu. Unii sustin ca e chiar benefica pentru organism. Si totusi… este, clar, un excitator al sistemului nervos. Sunt în dilema. Sa renunt sau nu la cafeaua mea de dimineata? M-am hotarât sa experimentez: o saptamâna fara cofeina. Prima zi… durere îngrozitoare de cap. Urmatoarele… usoara apatie dimineata… somn prelungit si dupa ridicarea din pat… senzatia ca lipseste ceva… Azi dimineata, aruncându-mi privirea pe dealurile din jurul blocului mi-am spus: „Oare chiar sunt dependenta de lichidul magic negru maroniu cu miros îmbatator?” Mintea mi se scufundase parca în vid. Nici o idee nu îmi mai trecea prin cap. Corpul refuza sa ma ajute. Hmmm, ceva era în neregula. Cafeaua e de vina. Gata. Am terminat cu experimentul. Mi-am pus repede ibricul pitic pe aragaz si în doua clipe sfârâitul usor îmi alinta timpanele ca un tors de pisica lenesa. Bulbucii de un maro translucid emanau arome venite parca de departe. Într-o clipa totul era gata. Cafeluta îmi încalzea degetele amortite si îmi gâdila nasul. Mi-am aruncat din nou privirea pe dealuri. O lume întreaga mi se desfasura înaintea ochilor. Ce aveam de facut toata ziua, unde voi merge în weekend, ce o sa-i cumpar iubitului meu de ziua lui, ce voi picta dupa-amiaza, când îmi duc pantofii la reparat….o mie de gânduri pe care toata saptamâna le-am tinut ascunse cine stie pe unde…Toate veneau rând pe rând, îsi faceau siesta în creierul meu înviorat de cafeaua de dimineata. Ce senzatie minunata. Si dealul pare mai verde sub zapada înca netopita… Gata, m-am hotarât! Nu renunt la cafeaua de dimineata. De ce? Simplu… pentru ca ea e pauza mea de gândire… e anticamera zilei care începe, e modul meu romantic de a spune buna dimineta lumii. |
Adauga comentariu