|
Se spune adesea ca iubirea e oarba, ca nu cunoaste limite
si ca nu exista bariere pe care sa nu le poata sparge.
Si totusi, noi oamenii, avem atât de multe prejudecati
când vorbim despre iubire… Atunci când iubim
noi însine nu ne supunem lor, însa când
suntem în afara ei, ca prin miracol, devenim experti
în judecati si ne punem în valoare tot arsenalul
de „experienta” pe care îl detinem,
ca sa construim retete de fericire. E în natura
omului sa judece gratuit ceea ce nu îi apartine
sau, cel putin, sa fie tentat sa construiasca lumi ipotetice,
cel mai adesea false, atunci când e în afara
lor? Nu stiu si nici nu îmi bat capul sa aflu, pentru
ca nu vad sensul raspunsului.
M-am aflat, recunosc, de ambele parti ale baricadei. Am
judecat adesea fals lucruri care li s-au întâmplat
prietenelor mele, fara sa stiu ca, mai devreme sau mai
târziu, as putea fi eu însami în situatia
lor. De ce? Pentru ca mi s-a cerut indirect opinia si
mi-am exprimat-o cât se poate de sincer la vremea
respectiva, fara sa fi trecut însa eu însami
printr-o experienta limita, vulnerabila în fata
prejudecatilor celorlalti. Poate ca doar în acest
sens, experienta devine utila, atunci când te face
sa gândesti liber.
Când l-am cunoscut pe iubitul meu nu m-am gândit
nici o clipa ca cei 7 ani dintre noi ar putea fi un obstacol
în relatia noastra. Si am gândit just, pentru
ca într-adevar vârsta nu a oprit în
nici un fel iubirea. I-a oprit însa pe cei din jur
din treburile cotidiene si i-a facut sa îsi arunce
o privire în relatia noastra si sa comenteze acid:
„Vai, dar el e mai tânar, înca are fluturi
în cap…. Vai dar ea e prea matura….” etc
etc… Acelasi lucru i s-a întâmplat prietenei
mele, al carui iubit are cu 17 ani mai mult decât
ea. Doamne, câte reactii disperate în jurul
lor. „E prea tânara… E prea batrân…
e prea neobisnuit…. e prea….”. Cred ca, de fapt,
e prea… multa falsa „întelepciune”,
care nu vine din experienta celor care judeca, ci, mai
curând din teama de a percepe lucrurile altfel.
Adica liber si firesc si frumos, cum de altfel este sentimentul
pe care îl traim cu totii atunci când avem
norocul sa gasim o clipa de iubire, în goana noastra
nebuna dupa fericire. Ma întreb cum as fi reactionat
atunci când am aflat despre diferenta de vârsta
dintre prietena mea si iubitul ei, daca eu însami
nu as fi trait o iubire iesita din „tipar”.
Poate ca la fel ca ceilalti sau poate ca nu… Cert este
ca noi, eu si prietena mea, stim ceea ce ei nu vor sti
niciodata – ca rasaritul pe mare în zorii
unei veri minunate, ca si marea însasi în
splendoarea ei tomnatica au aceeasi stralucire si la 20
si la 40 de ani… pentru ca fericirea nu se masoara în
ani si pentru ca iubirea nu are vârsta.
|
Adauga comentariu