Nu
se cunoaste momentul in care oamenii au inceput pentru
prima data sa danseze, dar, fiind o activitate spontana,
aproape universala si strans legata de alte aspecte
ale culturii, este posibil ca dansul sa se fi dezvoltat
odata cu specia umana. Se stie insa ca dansul a aparut
înaintea muzicii, ca o reprezentare animata inteligenta
a performantelor în arta vânatorii si a
luptei în primele triburi de oameni primitivi.
Astfel, se poate vorbi de caracterul ritualic al dansului,
de arta sau de divertisment. Acest limbaj al trupului
spune o poveste, serveste in scopuri religioase, este
liant social sau, pur si simplu, o activitate placuta.
Prin dans, ne dezvaluim emotiile, starile sufletesti
si ideile. In plus, este o metoda excelenta de relaxare.
Mai mult decat distractie, dansul a devenit astazi un
sport si nenumarate cluburi de dans isi deschid portile
atat pentru cei pasionati cat si pentru cei ce vor o
alternativa la salile de fitness.
Forma fizica este foarte importanta, si, pentru ca
tot vorbeam de forma fizica, trebuie sa stiti ca, efectuat
cu regularitate, dansul imbunatateste mobilitatea articulatiilor
si a musculaturii precum si elasticitatea si flexibilitatea
intregului corp. Mai mult decat atat, va ajuta sa slabiti
deoarece, in 30 de minute, organismul arde intre 150
si 250 de calorii, in functie de ritmurile alese. Cel
mai solicitant si, prin urmare, cel mai eficient, este
striptease-ul, dar acesta nu prea se invata la scolile
de dans. Deci fetelor, va trebui sa va descurcati singure.
Veste buna insa, este aceea ca lectiile de dans pot
incepe la orice varsta, iar profesionistii ne asigura
ca nimeni nu are doua picioare stangi. Daca va este
teama sa nu va faceti de ras, stati linistiti! Exista
cursuri speciale pentru incepatori si, in plus, toata
lumea se afla acolo pentru divertisment, pentru a inlatura
monotonia, ca sa lege noi prietenii, sa se mentina in
forma si nici de cum pentru competitie.
Cele mai populare dansuri sunt, pe de o parte, cele
standard: vals lent, vals vienez, tango, quick-step,
slow-fox, iar pe de alta parte, dansurile latino-americane:
samba, merengue, cha-cha-cha, rumba, salsa, passo-doble,
jive. In general, cursurile se desfasoara pe module
de 2-3 luni, fiecare sedinta avand o durata de aproximativ
o ora si jumatate.
Un stil nou de dans in Romania este Street dance-ul,
una din formele contemporane de arta ce contine o paleta
larga de dansuri, care a evoluat initial in afara studiourilor
de dans. Dintre stilurile de street-dance ce se bucura
de succes amintim breakdance, hip-hop, popping, locking,
krumping. Muzica folosita este de obicei R&B, Hip-Hop,
Dance, Pop.
Acest stil aduce in sfera dansului de la noi, o tenta
de modernism si non-conformism. Astazi street-dance-ul
se practica la nivel inalt in salile de repetitii pentru
competitii si show-uri. In Romania acest dans este in
plina dezvoltare, din ce in ce mai multe aparitii tv/scenice,
cluburi precum si competitii incurajand aceasta expansiune.
Scoala de dans Streetbeat
si-a creat un nume in aria Streetdance-ului din Romania,
organizand in afara cursurilor de dans clasice, cursuri
pentru copii (5-13 ani), seminarii de dans cu dansatori
profesionisti adusi din strainatate, mega petreceri
cu dansatori si mai nou, workshop-uri de dans pentru
persoanele foarte ocupate, dar care sunt totusi dispuse
sa se implice in activitati de relaxare.
Special gandite pentru oamenii activi, lectiile de dans
se desfasoara in weekend, asa incat lipsa timplului
nu mai este o scuza.
Oricare ar fi tipul de dans pentru care optati, rezultatele
fizice si psihice nu vor intarzia sa apara: scapati
de stress, va tonifiati musculatura, capatati incredere
in propriile fortele si deveniti mai pasionali.
Va recomand cu caldura Streetdance-ul si evenimentele
Streetbeat (www.streetbeat.ro).
Contact: 0724.53.62.70, 0740.31.18.71
[email protected]
www.streetbeat.ro
|
Adauga comentariu