Sunt nervoasa… Azi dimineata
am pierdut autobuzul desi am alergat dupa el facându-i
semne disperate soferului, care mi-a trântit un
zâmbet stupid în timp ce e trecut prin fata
mea pe trecerea de pietoni. M-am oprit pe marginea trotuarului
si am lasat sa cada cu zgomot surd pe asfaltul încins
cutia imensa cu reviste pe care o caram. Am respirat adânc
si mi-am zis „Lasa, o sa vina altul…” Dar
nu a venit… Cine merge cu autobuzul duminica dimineata
pe caldura asta? Dupa vreo jumatate de ora plec pe jos,
pe scurtatura.
Ajung acasa, vecina de la 7, disperata, la usa mea. De
jumatate de ora îi curge apa, tavanul din baie e
pe jumatate distrus…”Si abia mi-am pus faianta
si gresie, nici doua saptamâni nu am domnisoara.
Da’ se poate asa ceva?” Înghit în
sec, îi promit ca se va remedia, oftez usurata când,
în fine, pleaca resemnata spre usa ei. Daca as fi
urcat în nenorocitul ala de autobuz ….
Sunet stresant de telefon… „De ce raspunzi asa
de greu? Te sun de jumatate de ora pe mobil. E închis!”
E iubitul meu care îmi aminteste ca exact cu jumatate
de ora în urma trebuia sa îl sun sa îi
spun daca mai mergem la teatru. Casa de bilete s-a închis
deja. Evident nu a luat bilete… pentru ca a crezut ca
nu vreau sa mai mergem…Of, Doamne. Daca as fi urcat
în autobuzul ala…
În fine… E doar o teava sparta si un „Descult
în parc” ratat pentru a nu stiu câta
oara. Suficient ca sa îmi strice toata duminica.
Televizorul e singura alternativa, cel putin pâna
îmi revin din agitatie. Îl deschid. „Accident
inexplicabil de circulatie petrecut azi în jurul
orei 10 dimineata la intersectia din centrul orasului.
Un autobuz a frânat brusc dupa care a deviat pe
trotuar rasturnându-se. 20 de persoane se afla în
stare grava la spital, pentru doua dintre ele sansele
de supravietuire sunt minime. Soferul a declarat ca nu
îsi explica motivul pentru care a pierdut controlul
autove……..” Simt cum mi se taie picioarele.
Revad pentru o secunda figura ironica a soferului care
nu a vrut sa mai astepte jumatate de minut ca sa urc si
eu în autobuz. Chipul îi este acum devastat.
Doamne, si când ma gândesc ca acum 5 minute
ma detestam ca nu am reusit sa prind autobuzul…
Mâna îmi tremura pe telefon în timp
ce îl sun pe iubitul meu. „Ai vazut?”
„Da. Iarta-ma! Ma bucur ca nu mergem la teatru azi…”
„Hai sa mergem în Gradina Botanica, vrei?”
Într-o jumatate de ora (alta jumatate de ora…)
ajung. Iubitul meu ma asteapta… descult… în
parc. Când ajung în dreptul lui, ca din pamânt,
tâsneste apa. Sistemul de irigare (defect, ca de
obicei)… Izbucnesc în plâns si lacrimile
mi se amesteca prin ploaia artificiala pe care o simt
în vârful degetelor, pe fiecare fir de iarba…
Doamne, ce mult ma bucur ca am pierdut autobuzul azi dimineata…! |
Adauga comentariu