Trebuie sa recunosc
ca, desi sunt o fire concilianta, nu m-am gândit
niciodata cum as reactiona daca, printr-o împrejurare
sau alta, ar trebui sa comunic cu partenera unui fost
iubit. De fapt, ideea în sine mi se parea cam stranie…
pâna zilele trecute. Este drept ca personajul masculin
care îmi vine  acum
în minte a avut destul timp o influenta covârsitoare
asupra starilor mele emotionale. Si asta nu pentru ca
ar fi fost vreodata între noi o relatie foarte strânsa,
ci pentru ca… pur si simplu… Sa spunem ca pastram
înca un fior a ceea ce a fost cândva, cu ani
în urma… Acest fior mai iese la iveala, din când
în când, în câte o discutie interminabila
pe messenger sau în câte un telefon scurt
fara scop precis… Totul tine de instinct…
Zilele trecute eu am fost cea care a declansat totul.
Sau, cel putin, asa intentionasem sa fac. Un zâmbet
si o replica scurta scrise în graba pe tastatura…
„Ce mai faci?” Dupa o pauza cam lunga, cineva
a început sa tasteze ezitant, undeva, în fata
unui monitor. „Buna… eu sunt iubita lui… El
nu este momentan…” Recunosc ca am avut o senzatie
ciudata. Nici nu stiu cum sa o numesc. De fapt, cred ca
nici nu are nume… I-am raspuns ceva în graba,
crezând ca discutia se va sfârsi. Cum altfel
ar fi putut sa fie? Însa… a continuat. Timp de
aproape doua ore… Nici nu stiu cum a trecut timpul.
Si nici macar nu am vorbit despre el, fostul meu si actualul
ei iubit. Pur si simplu am vorbit. „Am comunicat”,
cum i-a placut ei sa spuna la un moment dat… „Tu
îti dai seama ca noi vorbim de mai bine de o ora
si înca mai avem subiecte comune? Si nici macar
nu ne cunoastem în realitate…” Da, era si
ea surprinsa…
Târziu, în noapte, m-am tot mirat de aceasta
întâmplare…Era pentru prima data când
conversam cu iubita unui fost iubit… Suna atât
de ciudat. Si încercam sa îmi amintesc ce
îmi spunea el la telefon despre ea, în ultimele
noaste conversatii. A, da… ma sunase nu demult sa îmi
spuna ca si-a gasit un alter-ego 70%, pentru ca alter-ego
100% (ideea de suflet pereche îi displace) îl
gasise deja, dar îl ratase din cauze obiective…
Acum întelegeam ca ea era acel alter-ego… Si abia
acum înteleg si de ce am putut sa vorbim atât
de mult fara sa ne cunoastem. Împreuna suntem un
fel de alter-ego 170%. Semanam, într-un fel…
De fapt, cred ca aici e secretul. Barbatii, ca si femeile,
cauta de multe ori tipare în fiintele de care se
îndragostesc. Suntem toti în cautarea unui
alter-ego perfect pe care putini îl gasim în
realitate. Oricum, pentru mine întâlnirea
cu o alta „alter-ego” a fost bizara. Si mai
bizar a fost, când, într-o alta zi, a vrut
sa vorbim din nou… Ar fi culmea sa ne si împrietenim.
Stiu pe cineva care nu ar fi foarte încântat
de idee, probabil… |
Adauga comentariu