 Iubirea
are întotdeauna suisuri si coborâsuri pe care
numai cei care o traiesc pot sa le accepte si sa le înteleaga.
Si atâta timp cât compromisurile sunt de comun
acord acceptate, nimeni nu are dreptul sa judece ceea
ce se întâmpla într-o relatie.
Si totusi, atunci când simti ca cineva foarte apropiat
sufera tocmai din cauza unor compromisuri prost facute,
nu poti sa ramâi indiferent. Nu voi întelege
niciodata de ce femeile accepta mult mai usor decât
barbatii sa treaca peste anumite lucruri care intervin
într-o relatie… Cel mai bun exemplu este înselatul.
Câti barbati îsi iarta partenera atunci când
sunt înselati? Câte femei îsi iarta
partenerul atunci când sunt înselate? Statistic
vorbind, cred ca discrepanta este destul de mare. Motivele…
tin cu siguranta de diferenta dintre psihologia feminina
si cea masculina. Dar oare mai poate fi vorba de psihologie
atunci când pur si simplu o femeie închide
ochii si se simte chiar vinovata pentru escapadele, fie
ele si virtuale, ale iubitului ei?
M-a revoltat destul de tare cazul unei prietene care,
recent, a suferit enorm din cauza sotului ei care i-a
ascuns timp de aproape un an o „aventura”
virtuala cu o necunoscuta întâlnita pe net.
Totul s-a petrecut fulgerator. A descoperit, fara sa vrea,
zeci de mailuri amoroase, pe care sotul ei i le scrisese
necunosutei de pe net si tot atâtea raspunsuri ale
ei. Ne-a marturisit mie, si celorlalte prietene apropiate
ca nu stie cum sa reactioneze. Daca ar fi fost prima data,
poate ca am fi sfatuit-o sa judece de doua ori înainte
de a lua o decizie. Dar este a treia oara în decurs
de doi ani când, sub o forma sau alta, sotul ei
îi însala încrederea. Eu m-am abtinut
sa fac prea multe comentarii. Stiu prea bine ca în
astfel de situatii, lupta dintre sentimente si ratiune
e cumplita si ca orice sprijin din afara poate parea ostil.
Una dintre prietenele mele a avut o izbucnire de revolta…
„Cum poti sa îl mai suporti? De ce mai stai
lânga el? Cât timp îi vei mai tolera
escapadele astea infantile? Divorteaza!”
A plâns mult, i-am simtit durerea si dupa o dupa-amiaza
întreaga în care am încercat sa îi
alungam suferinta, a doua zi a reusit sa ne întoarca
pe toate împotriva ei. Discutase cu sotul, care,
prin nu stiu ce discursuri metaforice, a convins-o ca
toate acele mailuri nu erau decât exprimarea unei
fantezii si ca nimic nu este real, prin urmare nu trebuie
sa îsi faca griji sau sa îl acuze de infidelitate.
Ba, mai mult, a reusit sa o convinga ca ea este cea vinovata,
pentru ca îl raneste acuzându-l pe nedrept.
Am ramas stupefiate si eu si prietenele mele când
prietena noastra ne-a reprosat ca din cauza noastra era
pe punctul de a divorta. Ne-a tinut o întreaga teorie
a compromisului pe care trebuie sa îl faca oamenii
din iubire si a faptului ca nu este nimic rau ca cineva
sa îsi împartaseasca fanteziile în cuvinte,
fie ele si vulgare. Ne-a lasat cu gura cascata pe toate.
Cum sa mai deschizi ochii unui om atât de slab,
dispus sa accepte o explicatie atât de imatura?
S-au împacat imediat, ea a uitat tot, el are probabil
în continuare numeroase „fantezii”,
iar noi asistam revoltate la acest spectacol umilitor
în care prietena noasta joaca rolul de victima…
victima a unor compromisuri aflate la limita umilintei. |
Adauga comentariu