Moda Tendinte

Must-have primavara 2008: Blazerul


Vestonul
drept, imprumutat din garderoba masculina, este cu adevarat
starul acestui sezon. Fiecare colectie are cel putin
un model de blazer fie ca este din tweed, bumbac, matase
sau chiar organza, in culori clasice (gri, negru, bleumarin)
sau in tonuri aprinse de galben, verde si albastru ori
chiar in nuante ‘nude’ (Stella McCartney). Croiala prezinta
si ea diverse variante de la un designer la altul, indepartandu-se
tot mai mult de modelul clasic: talia este accentuata,
manecile sunt scurtate, lungimea variaza de la taioare
scurte pana sub talie (Chanel) la blazere lungi pana
la jumatatea coapsei (Dolce&Gabbana), gulerul este
taiat tip sal ori cu revere sau chiar stil mandarin.
Sistemul de incheiere variaza si el, predominand varianta
la un singur buton sau la doua randuri de nasturi. Colectii
precum Phi, Hermes, Yves Saint Laurent sau Richard Nicoll
renunta la maneci transformand blazerul in vesta iar
Matthew Williamson si Yigal Azrouel propun blazere scurte
ce amintesc de jacheta Spencer.

Aceasta varietate de modele nu poate fi decat o veste
buna pentru iubitoarele modei; asadar, inainte de a
achizitiona un blazer considera in primul rand croiala
si culoarea care te avantajeaza. Astfel, reverele late,
umerii accentuati si randul dublu de nasturi trebuie
evitate daca bustul tau este mai lat decat partea de
jos a corpului asa cum nici buzunarele mari aplicate
si detaliile pe tiv nu reprezinta o idee buna pentru
majoritatea
dintre noi, adica cu solduri mai late. Pentru minione,
un taior mai scurt si cambrat in talie este de preferat
unui blazer lung, nestructurat.

Versatilitatea acestei piese vestimentare este si primul
motiv pentru care designerii si editorii de moda o recomanda
pentru acest sezon. In primul rand aspectul este unul
mai casual, daca toamna trecuta sacoul era purtat incheiat
si chiar legat cu o curea in talie, pentru primavera
2008 iti sugerez sa abordezi un look mai relaxat, cu
haina purtata descheiata. Pe de alta parte blazerul
adauga o nota de eleganta oricarei costumatii. Iata
cateva sugestii:

* Modernizeaza rochia cu imprimeuri florale cu ajutorul
unui blazer in culori neutre, a unei perechi de sandale
Oxford sau ‘gladiator’ si a unei genti colorate.

* Pentru o tinuta office asorteaza blazerul la o camasa
eleganta, o pereche de pantaloni bermude sau capri si
la o pereche de pantofi cu toc conic. Geanta incapatoare,
bine structurata nu trebuie sa lipseasca. Nuantele de
gri si bej sunt ideale pentru un look business.

* Daca nu iti este teama de putina culoare in tinuta
ta alege un blazer intr-o nuanta vesela (galben frezie,
liliac, verde menta) pe care il poti purta cu un top
intr-o culoare contrastanta (de exemplu galben-albastru)
si accesoriza cu o geanta oranj. Echilibreaza cromatica
cu o fusta sobra gri si cu o pereche de botine bej.

*
Poti obtine un look androgin purtand blazerul la o pereche
de pantaloni conici, la un tricou simplu si la pantofi
cu talpa plata. Adauga o geanta ladylike si un accesoriu
feminin precum o brosa cu pietre pretioase. Negrul,
nuantele de gri si de albastru sunt ideale pentru acest
outfit.

* Pentru o seara in oras alege cea mai romantica ‘little
black dress’ din garderoba ta si un blazer sobru,
gri. Poarta accesorii stralucitoare, in culori metalizate
sau in nuante neon: o pereche de cercei candelabru,
o poseta plic din piele aurie si o pereche de stiletto
roz-fuchsia.

* Blazerul purtat cu o pereche de jeansi a devenit o
tinuta aproape clasica. Primavara aceasta lumea modei
revine la stilul anilor ’70, asadar poarta la
un blazer “scolaresc” o pereche de jeansi
evazati din denim prespalat si o camasa simpla alba/bleu.
Accesorii ideale: o geanta hippie cu franjuri si bareta
lunga, o curea din piele intoarsa si o pereche de sandale
inalte, cu talpa groasa.

Poze din colectia Safari
– Dorin Negrau

Carmen Sculita

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu