Diete Sanatate

Regimul Scarsdale

Se
stie ca noi femeile avem tendinta înnascuta sau
dobândita (asta are mai putina importanta) de a
ne încadra în tipare, indiferent de criteriu.
E ca o nevoie de solidaritate, de afiliere, de apartenenta
la un grup. Modelele ne sunt oferite de mass media si
noi nu avem altceva de facut decât sa îl alegem
pe cel care ne place mai mult si sa încercam sa
semanam cu el cât mai mult. Unul dintre cele mai
utilizate sabloane este cel care se refera la masa corporala
si, sincer, cred ca este singurul tipar cu care sunt de
acord. Nu vreau sa spun ca trebuie sa avem toate talie
de manechin (departe de mine acest gând), ci ca
e bine, frumos si sanatos sa nu depasim acea limita care
ne face sa nu ne mai simtim bine în pielea noastra,
care ne împiedica sa ne miscam cu usurinta si sa
capatam un fel de fobie fata de oglinzi.

E aproape o moda ca femeile sa adopte tot felul de diete
pentru a avea acea talie de invidiat (ma întreb
cine ne-ar mai invidia daca toate am avea aceasta remunita
talie?) si cu cât mai multe femei vor sa slabeasca
cu atât mai multe regimuri apar pe piata, care mai
de care promitând marea cu sarea sintetizata în
sloganuri de tipul „repede si fara efort”.
Eu nu cred în asa ceva. Poti sa te îngrasi
repede si fara efort. Dar ca sa slabesti ai nevoie macar
de efortul de vointa, care este desigur cheia succesului
dar care este capricios si greu de sustinut. Daca însa
te-ai convins pe tine însati ca trebuie, ca vrei,
ca poti atunci o sa reusesti cu siguranta.

Din multitudinea de oferte am ales regimul Scarsdale,
initiat de Herman Tarnower din Statele Unite. Mi se pare
cel mai elocvent în ceea ce priveste educarea vointei.
Regula de aur a acestui regim spune ca trebuie sa respecti
programul impus întrutotul fara improvizatii, amânari
sau alte fantezii. Acest regim este un stil de viata controlat
de la care nu ai voie sa te abata. Asa ca, daca nu esti
în relatii tocmai bune cu vointa ta, nu are sens
sa te apuci de el. Este recomandat persoanelor hotarâte,
în stare sa elimine din viata lor ceea ce le dauneaza
si sa stabileasca în trupul lor o noua ierarhie
în care sa conduca ambitia si nu pofta.

Exista patru tipuri de regim Scarsdale: economic, pentru
cunoscatori în ale artei culinare, vegetarian si
international. Acest regim cuprinde doua etape: regimul
de alimentatie dietetica (RAD), care dureaza doua saptamâni,
timp în care slabesti 500 grame zilnic si etapa
numita Mâncati si ramâneti suplu, care include
o alimentatie saraca în grasimi si carbohidrati.

Daca adopti acest regim, trebuie sa renunti la orice fel
de alcool, singurele bauturi permise fiind: cafeaua fara
zahar, frisca sau lapte, ceaiurile, apa gazoasa cu lamâie
si bauturile acidulate dietetice. Nu vei mai folosi ulei,
maioneza sau sosuri cu grasimi în salate ci doar
otet, lamâie sau sos de mustar. Este interzis consumul
de unt, margarina sau alte grasimi. Vei mânca doar
carne foarte slaba, înlaturând de exemplu
pielea de pe carnea de pasare.

În a doua etapa nu vei consuma mai mult de doua
felii de pâine neagra sau Graham pe zi; te vei obisnui
fara zahar, cartofi, paste sau alte alimente pe baza de
faina alba; fara produse lactate cu grasimi; fara dulciuri
si alcool.
Te vei obisnui, de asemenea, sa îsi monitorizezi
zilnic greutatea.

Si, daca pâna aici totul pare foarte greu, da-mi
voie sa îti enumar avantajele acestui regim: vei
pierde rapid kilogramele nedorite folosind alimente apetisante,
gatind dupa retete simple, pe baza unui regim practic,
fara riscul de a-ti pune în pericol sanatatea si
fara a elimina nici o masa.

Te las acum sa analizezi ce ar trebui sa manânci
în prima etapa a regimului si daca ai nevoie sau
vrei sa slabesti îti recomand aceasta metoda. Mult
succes!

Micul dejun este acelasi pe toata perioada si include
o jumatate de grapefruit; sau o jumatate de cana de ananas
feliat sau o jumatate de mango, sau o felie de pepene
galben; o felie de paine integrala; cafea sau ceai fara
zahar, lapte, frisca sau miere.Puteti gati mancarea folosind
condimente, ierburi, ceapa, patrunjel; Sunt interzise:
graul, mazarea, cartofii, lintea, dar, în schimb,
poti mânca atât cât ai nevoie ca sa
te saturi.

Luni
Pranz: felii de carne rece la
alegere: porc, pui, curcan; rosii taiate, fierte sau inabusite;
cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Cina: orice fel de peste sau
fructe de mare; salata din legume si verdeturi; o felie
de paine integrala prajita; grapefruit; cafea, ceai, apa
(minerala, plata).

Marti
Pranz: salata de fructe; cafea,
ceai, apa (minerala, plata).
Cina: carne slaba la gratar;
rosii, salata verde, telina, masline, varza de Bruxelles
sau castraveti; cafea, ceai, apa (minerala, plata).

Miercuri
Pranz: salata de ton sau de
somon cu ulei si lamaie; grapefruit sau pepene galben;
cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Cina: friptura de miel fara
grasime; sau peste, fructe de mare, pui sau curcan, sau
proteine vegetale; salata de rosii, castraveti, telina
si salata verde; cafea, ceai, apa (minerala, plata).

Joi
Pranz: doua oua de orice fel
(sa nu le gatesti cu grasime); branza de vaci degresata;
rosii taiate sau inabusite, sau fasole; o felie de paine
integrala prajita; cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Cina: pui inabusit sau la gratar
(fara grasime si fara piele); cât mai mult spanac,
ardei verde, fasole; cafea, ceai, apa (minerala, plata).

Vineri
Pranz: cateva felii asortate
de branzeturi; spanac, cat vrei; o felie de paine integrala
prajita; cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Cina: orice fel de peste; salata
asortata din legume proaspete; o felie de paine integrala
prajita; cafea, ceai, apa (minerala, plata).

Sambata
Pranz: salata de fructe, cat
vrei; cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Cina: friptura de pui sau curcan
la gratar; salata de rosii si salata verde; grapefruit;
cafea, ceai, apa (minerala, plata).

Duminica
Pranz: carne de pui sau curcan
la gratar (rece sau cald); rosii, morcovi, varza gatita,
broccoli sau conopida; grapefruit; cafea, ceai, apa (minerala,
plata).
Cina: carne de vitel fiarta,
fara grasime; salata de telina, castraveti, salata verde,
rosii (taiate sau gatite); varza de Bruxelles; cafea,
ceai, apa (minerala, plata).

În oricare din zile, daca doresti, poti înlocui
masa de prânz cu: o jumatate de cana de branza slaba
sau telemea de vaca, amestecata cu o lingura de smantana
slaba; fructe taiate cate doresti; 6 nuci pisate si presarate
peste fructe; cafea, ceai, sucuri dietetice, fara zahar.

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu