Lifestyle Timp liber

La pescuit


Mereu
m-am întrebat ce placere resimt cei care sunt
pasionati de pescuit sa stea o zi întreaga cu
un bat în mâna pe malul unei ape, privind
cu atentie fiecare miscare ce vine din adâncuri,
pastrând o liniste desavârsita, asteptând
cu înfrigurare momentul în care pestele
se agata de cârligul lor, umplându-le sufletul
de bucurie si oferindu-le un pretext de a crea vestitele
„povesti” pescaresti.

„N-o sa întelegi pâna n-o sa încerci”
îmi spuse cineva. Asa ca m-am hotarât sa
vad si eu cum e, sens în care m-am alaturat unui
grup de prieteni care planuise o atfel de aventura.
Pescarii mei îsi pregatisera din vreme toate cele
necesare, viermi, mamaliga si alte momeli, alesesera
unditele, mulinetele si navoadele cele mai performante
iar eu m-am ocupat de pregatirea unor sandwishuri, desi
fusesem asigurata ca vom mânca peste la gratar.

Ne-am pornit cu noaptea în cap si am ajuns la
rasaritul soarelui la locul închiriat anterior
într-o zona unde se practica pescuitul de agrement.
Care mai de care a început sa-si instaleze acareturile
si sa-si pregateasca momelile. „Bafta” le
strigai eu, si am primit cele mai dure priviri si printre
dinti toti mi-au adresat cele mai impudice injurii.
„Sa nu spui niciodata asa unui pescar –
ma lamuri un amic mai binevoitor – se spune doar
fir întins”.

M -am asezat cuminte lânga amicul indulgent si
m-am pus pe observat. Am stat eu ce am stat uitându-ma
pe apa pâna când m-a apucat un cârcel
si am început sa sar si sa ma vaicaresc. „SSTT!”
se auzira toti iritati. M-am linistit cu greu strângând
din dinti.
„Tine tu undita” spuse vecinul meu de balta
„ca sa vezi cum e”. Si ma trezii cu batul
în mâna primind niste instructiuni despre
cum trebuie sa îl tin. Eram emotionata. Era ca
si cum o mare responsabilitate atârna pe umerii
mei. Amicul meu se retrasese sa susoteasca cu un alt
pescar la o anumita distanta. Ma fura peisajul si începui
sa colind cu privirea acea zona superba. Mintea mei
începuse sa zburde si sa imagineze niste povesti
senzationale ca sa simt ca fac într-adevar ceva.

„Ce faaaaaaaci?” striga cineva în
spatele meu. Ma trezii brusc din visare. Bunul meu profesor
de pescuit îmi arata iritat ca tineam undita mult
deasupra apei. Probabil ca ma miscasem în timpul
reveriei mele mai mult decât ar fi trebuit.
Mi-a smuls undita din mâna iritat soptind un „nu
o sa înveti niciodata” si ignornându-ma
tot restul zilei.
Nu am învatat nimic, e adevarat, nu am înteles,
nu m-am molipsit de pasiunea lor. Dar m-am bucurat pentru
fiecare peste prins însa m-am multumit sa ma înfrupt
din sandwishurile mele aduse de acasa pentru ca mi-a
fost mila de bietele victime.

Concluzia mea dupa aceasta experienta consta în
aceea ca este nevoie de multa pasiune si rabdare pentru
a practica un astfel de sport, dar ca daca îti
place cu adevarat ceea ce faci satisfactiile pot fi
imense.

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu