 Desi
nu pot spune ca sunt o fire narcisiaca, uneori iubitul
meu îmi reproseaza faptul ca petrec prea mult timp
în fata oglinzii sau gândindu-ma cu ce ma
voi îmbraca la nu stiu care eveniment mai mult sau
mai putin monden la care urmeaza sa mergem. Asta ma enerveaza
la culme (femeile înteleg, cu siguranta, sentimentul…)
si de fiecare data sfârsim prin a ne certa ca sa
avem apoi motiv de împacare. Recunosc însa
ca acelasi repros, sub o forma mai domestica, îl
primesc de suficiente ori si din partea prietenelor mele
atunci când întârzii la întâlnirile
noastre duminicale – „Iar ai stat o ora în
fata oglinzii?” „Nu draga, a stat doar jumatate
de ora, cealalta a petrecut-o în fata sifonierului,
pentru ca nu reusea sa se decida…” Cam astfel
de replici trebuie sa aud de fiecare data. Nu ma supar,
pentru ca stiu ca sunt spuse în gluma si ca ele
însele petrec suficient de mult timp pentru a-si
alege hainele.
Totusi, faptul ca ma preocupa uneori prea mult modul în
care arat când ies din casa m-a pus putin pe gânduri.
Oare sa fie vorba de un stres subconstient cauzat de contactul
cu lumea exterioara? Nici vorba… am fost mereu o fire
adaptabila si inventiva. Cu toate astea imaginea pe care
o ofer celorlalti (pentru ca, în fond asta facem
când iesim „în lume”… oferim
celor din jur o imagine a noastra care poate fi foarte
apropiata de felul în care suntem cu adevarat sau
poate fi falsa) nu îmi este niciodata indiferenta.
Si uneori, mai ales atunci când sunt contra cronometru,
este destul de inconfortabil.
Dincolo de toate, ma deranjeaza însa reactia celor
din jur. De parca restul lumii nu ar fi preocupata de
felul în care arata… E suficient sa ma gândesc
la prietena mea care lucreaza într-o banca si care
din rockerita convinsa care este, a trebuit sa se transforme
radical, într-o business woman de nerecunoscut.
Partea cea mai grea a fost atunci cand a trebuit sa renunte
la piercing, pentru ca tinuta office nu permitea nimic
din vechile ei obiceiuri vestimentare. Nu a ezitat nicio
clipa însa. Si-a reînnoit garderoba si-a schimbat
coafura si machiajul. Totusi, nu a rezistat tentatiei
de a-si plasa, discret, un cercel minuscul, auriu, la
baza nasului, pentru a nu se transforma în totalitate.
O alta prietena, recent intrata în sistemul de învatamânt,
este de nerecunoscut. Fustitele mini care îi dezgoleau
picioarele superbe, bluzele colorate si îndraznete,
accesoriile supradimensionate, toate, au disparut ca prin
minune pentru ca statutul ei actual, de doamna profesoara,
nu prea mai face buna echipa cu stilul ei vestimentar.
Totusi, nu a renuntat la placerea de a-si asorta tinutele
în moduri usor extravagante, care nu au cum sa nu
atraga atentia. Si toate astea, de dragul unor conventii
impuse tot de lumea exterioara.
Prin urmare… oglinda si gândurile mele îndreptate
spre sifonier nu sunt chiar o obsesie personala. Într-un
fel sau altul, fiecare dintre noi plateste un tribut lumii
exterioare. Si, ne place sau nu, de multe ori haina face
totusi pe om si „gura lumii” îsi face
auzite remarcile în cele mai variate împrejurari.
Tot ce conteaza este sa facem diferenta între respectul
de sine si supunerea oarba fata de felul în care,
direct sau indirect, ne cer ceilalti sa aratam. În
ce ma priveste, am lamurit problema cu timpul petrecut
în fata oglinzii sau a sifonierului. Nu este o chestiune
de ezitare fata de modul în care îmi creez
tinutele, ci, mai curând, este o problema de manipulare
e timpului. Si apoi, e scuzabil… oglinda mea din hol
s-a spart de mult timp, iar în cea din baie ma vad
doar pe jumatate, prin urmare e greu sa îmi formez
o perspectiva completa înainte de a iesi din casa
pentru a înfrunta „gura lumii”… |
Adauga comentariu