Când
eram mica parintii mei ne puneau, pe mine si pe sora mea
sa dormim la prânz. De fapt, daca îmi aduc
bine aminte, toata viata noastra era destul de clar structurata
dupa un ritual care nu se modifica decât în
situatii exceptionale. Nu puteam dormi, desigur, dar eram
ascultatoare si, drept urmare, ca la un semn ne bagam
în pat si „ne faceam ca dormim”.
Astazi, uneori, la serviciu, ma apuca pe la ora prânzului
câte o moleseala si tare mi-ar placea sa ma pot
„face ca dorm” macar o jumatate de ora,
dar…
Sora mea, însa, este mai norocoasa. Ea o zi lucreaza
si urmatoarea este libera, iar în ziua libera
se poate dedica activitatii pe care o numeste cu mândrie
hobby-ul ei: somnul de prânz. Diferenta fata de
copilarie este ca acu nu se mai preface ci chiar doarme
din tot sufletul. E mândra de asta si este irascibila
daca nu îi dedica macar o ora pasiunii ei. Nu
de alta, dar un hobby nu trebuie neglijat.
Cred ca ai si tu printre cunoscuti persoane pasionate
de somn. Sunt cei care dorm pâna târziu,
câte 12 ore pe zi, cei care dorm de câte
ori au ocazia, cei care dorm de plictiseala si cei care
dorm cu pathos. Atât timp cât nu este un
simptom de boala somnul nu este semn de îngrijorare.
Orele normale de somn sunt diferite de la o persoana
la alta, desi se spune de obicei ca una adult trebuie
sa doarma 7-8 ore pentru o zi.
Sora mea nu doarme mult, dar doarme în mod constiincios,
ca si cum ar avea o datorie de onoare fata de acest
apect al vietii. Asa profita ea de o parte a timpului
liber si este foarte bine pentru buna functionare a
organismului si pentru încarcarea bateriilor pentru
ziua de munca ce urmeaza.
Cât despre mine, daca as putea sa nu dorm deloc
si nici sa nu manânc, as fi cea mai fericita persoana
din lume, pentru ca as avea timp sa transform în
realitate toate ideile care îmi bombardeaza creierul
si care… îmi provoaca insomnii.
|
Adauga comentariu