Lifestyle Sarbatori si traditii

Sfantul Andrei – istorie si obiceiuri


Sfântul Andrei
este considerat „Primul chemat” dintre apostolii
Mântuitorului. Anterior fusese discipolul Sfântului
Ioan Botezatorul dar, dupa botezul Mântuitorului
în Iordan si la auzul vorbelor Sfântului Ioan
care îl numea „mielul lui Dumnezeu”
s-a hotarât sa-l urmeze pe Mesia.

Sfântul Andrei este foarte important pentru neamul
nostru pentru ca el este cel care a adus crestinismul
pe teritoriul Dobrogei de astazi. În drumul sau
de raspândire a credintei celei adevarate si-a îndeplinit
misiunea cu rabdare si daruire înfruntând
toate împotrivirile. Viata lui s-a încheiat
cu sacrificiul suprem, fiind crucificat cu capul în
jos, pe o cruce în forma de X, care a capatat numele
de „Crucea Sfântului Andrei”.

La noi sunt mai cunoscute traditiile legate de aceasta
sarbatoare si mai putin date legate de viata si faptele
Apostolului. În popor sarbatoarea poarta numele
de Ziua Lupului sau Gadinetul Schiop, nume ce provine
de la stema pe care dacii o aveau pe steag, reprezentând
un balaur cu cap de lup. Se spune ca în aceasta
zi lupul devine mai ager si ca si-ar putea chiar misca
gâtul. Nu se fac nici un fel de treburi casnice
pentru ca atât vitele dar si oamenii sa fie paziti
de atacul lupilor. Gospodarii se apara, de asemenea, de
lupi ungând portile, ferestrele si usile cu usturoi.
În aceasta zi nu se matura, nu se piaptana, nu se
da de pomana sau împrumut. Se mai spune de asemenea
ca animalele vorbesc în noaptea de Sfântul
Andrei, dar ca cine le asculta moare.

Noaptea de Sfântul Andrei este Noaptea Strigoilor,
a mortilor care devin periculosi pentru cei vii pentru
ca le pot lua viata celor dragi, aduc grindina si boli.
Remediul cu care oamenii combat aceste creaturi este usturoiul.
Tot acum este si Noaptea Farmecelor, iar ritualurile sunt
multiple, majoritatea fiind legate de maritis. Astfel,
tânara trebuie sa puna 9 cescute de apa într-un
vas pe care sa-l acopere cu o icoana; daca a doua zi dimineata
foloseste aceeasi cescuta pentru a scoate apa si mai ramâne
în vas apa dupa ce a epuizat cele 9 masuri e semn
ca se ma marita, în caz contrar va mai avea de asteptat.
În noaptea de 29 trebuie sa îti pui sub perna
41 de boabe de grâu, daca visezi ca cineva îti
fura grâul e semn ca te vei marita. Mai este un
obicei prin care se coace o turta sarata si care se consuma
înainte de culcare; ursitul va aparea în vis
pentru a-i oferi tinerei apa.

Conform unei alte datini, fata de maritat va pune un catel
de usturoi în mijlocul unui colac si îl va
tine la caldura. Daca va rasari usturoiul atunci fata
va avea noroc, daca nu…
În alte zonele fetele merg în noaptea cu pricina
la fântâna cu o lumânare de Paste pe
care o cufunda în apa cerând sa li se arate
chipul ursitului.

Este clar ca în momentul nasterii acestor obiceiuri
casatoria era un proces extrem de important în desfasurarea
vietii. Astazi nu mai este la fel, dar cred ca este interesant
totusi sa cunoastem aceste traditii pentru ca fac parte
din zestrea noastra culturala si ar fi frumos sa fim capabili
sa le transmitem mai departe. La multi ani tuturor celor
care poarta nume derivate din cel al Sfântului Apostol
Andrei!

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu