Se spune ca dorintele puse în noaptea dintre ani
se îndeplinesc daca sunt cu adevarat puternice
si mai ales daca vin din suflet. Desi am renuntat de
mult timp sa mai cred în superstitii, oricât
de promitatoare ar fi ele, continui sa îmi pun
de fiecare data, de revelion, o dorinta. Numaratoarea
inversa, momentul magic al ritualului de revelion din
fiecare an, are o putere ciudata asupra mea. Dorintele
îmi invadeaza fiinta, luptându-se între
ele pentru a nu rata trecerea în noul an. Dintre
toate, una singura supravietuieste si se întipareste
adânc în secunda în care are loc trecerea.
De cele mai multe ori ma gândesc la ceva realizabil,
pentru ca lucrurile pe care mi le doresc nu sunt, în
fond, decât dorinte care se pot transforma în
realitate. Altfel, ar fi simple idealuri nesabuite,
care nu ar aduce decât suferinta sau dezamagirea
neîmplinirii. E ciudat ca niciodata, spre sfârsitul
anului, nu îmi mai amintesc dorintele puse cu
un an înainte si nu pentru ca nu ar fi fost suficient
de importante, ci pentru simplul fapt ca peste an ele
se transforma în realitate sau se transforma în
alte dorinte ce asteapta momentul prielnic ca sa se
faca simtite.
De obicei dorintele au legatura cu propria-mi viata
si vin din clipe de suferinta prin care am trecut de-a
lungul anului. Nu am îndraznit niciodata sa îmi
doresc ceva ce ar putea forta prea mult mâna destinului.
Si asta nu pentru ca sunt o fire pesimista, ci pentru
ca dorintele mele se nasc natural, din firea lucrurilor,
fara sa îmi pun prea multe întrebari asupra
lor. Anul acesta s-a întâmplat un lucru
bizar. Noaptea dintre ani nu mi-a mai provocat încordarea
din anii trecuti. S-a transformat într-o noapte
obisnuita, în care totul parea sa se petreaca
dupa o rutina bine cunoscuta. Numaratoarea inversa nu
mi-a mai provocat aceiasi fiori reci din anii anteriori,
iar dorintele nu s-au mai îmbulzit parca în
suflet cu aceeasi verva din trecut. La cumpana dintre
ani, singura mea dorinta coerenta s-a îndreptat
catre o fiinta draga, o prietena care a suferit cumplit
anul trecut din cauza unei boli necrutatoare. Dorinta
a venit ca ceva firesc si fara sa îmi dau seama,
ea s-a cuibarit în sufletul meu în zgomotul
dopurilor de sampanie si al uralelor de „La multi
ani!” Stiam ca prietena mea îsi petrece
revelionul undeva departe, alaturi de cei dragi, dar
ca are nevoie ca cineva sa îsi doreasca un an
mai bun pentru ea. Faptul ca am fost eu aceea m-a umplut
de bucurie, dar si de o melancolie care nu a trecut
neobservata. Iubitul meu, desi nu stie ca dorinta mea,
pentru prima data dupa mult timp, nu se mai refera la
noi doi, a sesizat ca ceva s-a schimbat. M-a strâns
în brate fara sa întrebe ca de obicei ce
îmi doresc în noul an si mi-a soptit blând…
„O sa fie bine, ai sa vezi.” Mi-au dat lacrimile
în clipa în care mi-am dat seama ca uneori,
când o fiinta draga are nevoie de noi, e important
sa îi oferim macar dorintele noastre în
care avem puterea sa credem neconditionat.
foto © Northfoto
|
Adauga comentariu