Stres
cotidian, oboseala, nepotrivire de temperamente, frustrari
personale… Am încetat de mult timp sa ma mai întreb
care sunt cauzele obiective ale certurilor, de cele mai
multe ori stupide, pe care le am cu iubitul meu pornind
de la diverse detalii pe care la o ora dupa ce ne împacam
nici nu mi le mai amintesc. Asta poate pentru ca în
ultima vreme ne certam din ce în ce mai rar. Nu,
nu ne-am schimbat peste noapte, însa ultima experienta
pe care am trait-o ca efect secundar al unei crize de
nervi conjugale ne-a lecuit pentru ceva timp de instinctul
de a da frâu liber crizelor de nervi.
Totul a început, ca de obicei, dupa o zi stresanta
la serviciu, joia trecuta. Ne-am întâlnit
dupa-amiaza, dupa ce fiecare dintre noi a încercat
sa se debaraseze de problemele profesionale. Nu speram
la cine stie ce efecte miraculoase, însa m-am
obisnuit cu gândul ca în putinele ore din
zi în care ne vedem ar trebui sa lasam deoparte
tot ceea ce ne-ar putea face rau. Se pare însa
ca ziua de joi nu a fost însa cea mai fericita
alegere pentru a pune în aplicare bunele mele
intentii. Iubitul meu m-a întâmpinat cu
o figura posomorâta si cu nervii de rigoare, pricinuiti
de sfertul de ora în care este nevoit sa ma astepte
în masina pentru ca nu sunt gata la timp. Am trecut
peste, însa cineva se pare ca programase deja
totul cu foarte mare atentie. De undeva, din stânga
a aparut ca din senin o masina a unei scoli de soferi.
Iubitul meu este un conducator auto caruia nu-i lipseste
nimic din recuzita unui sofer adaptat în totalitate
traficului din România, asa ca simpla miscare
gresita a unui biet învatacel îi provoaca
reactii nebanuite. M-am obisnuit deja cu asta si încerc
sa ramân pasiva. De data asta însa, obosita
cum eram, mi s-a parut ca iubitul meu este chiar nedrept
cu bitul om, care în fond, nu are nici carnet
si poate ca, cine stie, era pentru prima data la volanul
unei masini. Nu mai tin minte ce remarca am facut, dar
cert este ca iubitul meu a izbucnit într-o adevarata
furtuna de replici aruncate nici el nu stia cui. M-a
enervat cumplit în momentul în care am simtit
ca apasa pe acceleratie doar de dragul de a-i arata
celuilalt unde îl va duce mult râvnitul
permis de conducere.
Nu am apucat sa rostesc vreun cuvânt înainte
de a simti impactul puternic. Masina noastra a intrat
puternic în portbagajul celei din fata, al carei
conducator provizoriu se chinuia de zor sa faca o parcare
laterala. Am tras o sperietura îngrozitoare. Nu
a patit nimeni nimic, însa ambele masini aratau
groaznic. Prima reactie a fost sa urlu de nervi si sa
plec pe jos acasa, nu înainte sa arunc o ploaie
de replici acide iubitului meu care purta toata vina
pentru nefericitul incident. Când i-am vazut însa
chipul îngrozit si i-am simtit tremurul din voce
atunci când m-a întrebat daca sunt bine,
am ramas fara cuvinte. Am mers cu el peste tot, la politie,
la asigurari, în service, fara sa scot vreun cuvânt.
Am rezolvat destul de repede totul si dupa trei zile
am scos masina din reparatie.
Tot drumul m-am abtinut sa nu plâng pentru ca
mi-am dat seama ca se putea întâmpla o tragedie.
Si asta din cauza unei banale crize de nervi care s-a
risipit brusc în urma accidentului si pe care
a tratat-o pentru suficient timp de acum înainte
o reteta periculoasa, care ar fi valorat câteva
zeci de milioane daca nu am fi avut asigurare. Cred
ca totusi, pe viitor, voi apela la retete mai simple.
foto © Northfoto
|
Adauga comentariu