DISABLE_WORD_ADS=1;
Colagenul este o proteina proprie pielii, care îi confera acesteia fermitate si elasticitate. Cu timpul cantitatea de colagen se diminueaza si apar ridurile, asa ca trebuie gasita o solutie pentru a suplini aceasta lipsa. Asa au aparut injectiile cu colagen, folosite cu mare succes în special în eliminarea ridurilor fine si superficiale.Initial se folosea colagen extras de la unele animale, ceea ce putea provoca unele iritatii, din cauza de incompatibilitate. Mai nou se recurge la un produs natural si biodegradabil apropiat de colagenul uman. Procedura este cât se poate de simpla: se ia colagen si se injecteaza în zona cu riduri, cu ajutorul unui ac foarte fin. Numarul de sedinte este dictat de profunzimea ridurilor. O sedinta dureaza aproximativ o jumatate de ora, costa între 150 si 300 de Euro si are o valabilitate cuprinsa între sase luni si un an. Daca sunt necesare mai multe sedinte, acestea sunt programate la 2-3 saptamâni distanta. Eficienta acestei tehnici depinde de priceperea celui care o executa, asa ca nu apela la un diletant ci la un medic dermatolog cu experienta. De obicei colagenul este bine tolerat, dar exista cazuri în care aceste injectii pot provoca iritatii sau umflaturi care dispar în cel mult doua zile de la interventie. S-a gasit o solutie pentru ca aceste efecte secundare sa nu mai apara si anume prelevarea de colagen din pielea pacientei, dar procedeul este mult mai costisitor. Este posibil ca, în cazul unui ten mat, injectiile cu colagen sa lase urme vizibile. Nu te îngrijora caci ele vor disparea dupa urmatoarele sedinte. Injectiile cu colagen reprezinta un procedeu foarte des folosit în cosmetica pentru ca, dupa cum am mentionat anterior, este usor de administrat si foarte eficient. Sa nu crezi însa ca poti evita acele folosind cremele pe baza de colagen. Si acelea sunt foarte bune (hidrateaza fara sa îngrase pielea), dar nu înlatura ridurile. Cremele cu colagen previn, injectiile cu colagen combat. foto © Northfoto |
Adauga comentariu