Sentimentele sunt ca un carusel, niciodata
nu stii cand va fi adrenalina mai prezenta sau mai inceata,
nu stii cand lucrurile se vor accelera sau cand nu,
tot ce poti face pe parcursul intregii calatorii este
sa te tii bine si sa speri ca nu o sa cazi si ca o sa
ajungi intreaga la destinatie.
Simptome:
– incepi sa iti petreci timpul mai mult cu prietenii
tai decat cu el;
– cauti sa intalnesti alte persoane noi care iti atrag
atentia;
– cand esti cu el te comporti ca si cum ai fi cu totul
altundeva, el iti vorbeste insa tu nu auzi ce spune;
– nu il mai alinti, iar imbratisarile tale sunt tot
mai rare;
– cuvantul "te iubesc" este deja din ce in
ce mai rar de pronuntat sau il inlocuiesti cu expresii
de genul: "tin mult la tine", "si eu"
etc.;
– daca el devine mai rece tu reactionezi imediat si
incepi sa il cicalesti pe tema asta;
– nu mai vrei sa fii nici cu el insa parca nici fara
el.
Motivele pentru care incepi sa iti neglijezi relatia
pot fi multiple; nu il mai iubesti insa te-ai obisnuit
atat de mult cu el si el cu tine incat iti este greu
acum sa incepi totul de la capat cu o alta persoana
si nu este vorba ca ti-ar fi greu, dar iti este si frica
de a incepe o alta relatie, pentru ca asta presupune
posibilitatea de a putea fi respinsa sau poate chiar
sa nu fii iubita asa cum ai fost sau ti-ai dori.
Poti ajunge sa nu-i oferi la fel de multa atentie din
cauza plictiselii, a monotoniei din relatie, pentru
ca nu faceti lucruri noi si mai ales faptul ca stiti
totul unul despre altul face lucrurile mai dificile
nemaiavand ce noutati sa descoperiti (intri intr-un
fel de depresie sau impas pentru ca nu stii ce pas ar
trebui sa faci). Un alt lucru care poate interveni este
atunci cand nu mai comunici cu el (poate nici in trecut
nu comunicati mult, dar altfel parca stateau lucrurile)
si tocmai in acest moment lipsa comunicarii si a punctelor
comune te fac sa te indepartezi si mai tare de el. Iar
in cazul in care tu ii spui ce te doare, dar lui ii
intra pe o ureche si ii iese pe cealalta nu faci decat
sa iti pierzi rabdarea si sa iti izolezi inima si mai
tare de dansul.
Daca realizezi ca nu il mai iubesti si ca tot ce te
mai tine prinsa in aceasta relatie este atasamentul
atunci pentru binele amandurora mai bine pui punct si
mergi mai departe decat sa fiti nefericiti in doi. In
cazul in care este doar o perioada din viata ta in care
esti mai nesigura pe ceea ce simti si ai intrat intr-o
mica perioada de depresie atunci ai rabdare sa treaca
acest val de nemultumiri si nu actiona pripit. Insa
daca stii ca el este cel cu care vrei sa ramai mereu
alaturi, chiar daca treci printr-un astfel de moment,
… lupta pentru voi si pentru relatia ta.
|
Adauga comentariu