Dragoste si Sex Relatii

Sexul si menstruatia


Sex la menstruatie

Unele dintre voi se vor strâmba şi mă vor face în fel şi chip, altele vor ridica din sprâncene curioase de ce am de scris aici, cele mai multe vor începe să cântărească de o parte durerile şi de alta dorinţa şi le va fi greu să decidă, cu toate acestea nu există niciun motiv medical pentru ca cele două concepte din titlu să se excludă reciproc.
Se consideră că menstruaţia este ceva jenant, ceva ce trebuie ascuns cât mai bine, deşi este destul de greu.

Bărbaţii fac grimase când vine vorba despre absorbante, dureri, scurgeri. Cu toate acestea, prin nu ştiu ce acţiune a unor forţe misterioase, unele femei se excită mult mai uşor în perioada cu pricina şi pot atinge mai uşor orgasmul. Chiar şi bărbaţii sunt incitaţi de o femeie în această perioadă, întrucât au senzaţia că au de a face cu un fruct pe cât de oprit pe atât de tentant.

Totul ţine de tine şi de partenerul tău. Dacă puteţi trece de neplăcerea vizuală, de disconfort, de prejudecăţi, atunci puteţi acţiona. Trebuie să fiţi precauţi însă, căci în timpul menstruaţiei se pot contacta mai uşor infecţii. Nu trebuie ignorată nici posibilitatea unei sarcini nedorite (şansele sunt slabe dar nu lipsesc cu desăvârşire) aşa că este de preferat să te protejezi.

Sunt curioasă ce părere aveţi despre acest subiect. Personal, consider că menstruaţia nu durează atât de mult încât să nu poţi aştepta să treacă; luna are suficiente zile „curate” în care să poţi face sex.

foto Northfoto

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu