Noi femeile avem de înfruntat o mulţime de probleme pe toate planurile şi dacă este să ne referim doar la cele de ordin estetic, probabil că cele mai frustrante şi mai stresante sunt ridurile, greutatea şi celulita. În raport cu cea din urmă, industria cosmetică nu stă deloc cu mâinile în sân şi ne oferă tot soiul de alternative cu care să putem lupta împotriva pielii cu aspect de coajă de portocală. Mezoterapia este o modalitate nechirurgicală, noninvazivă, nedureroasă prin care se injectează sub piele substanţe homeopate, vitamine, aminoacizi şi enzime cu rolul de a înlătura celulita. Prin mezoterapie este îmbunătăţită circulaţia sangvină, se produce drenajul limfatic şi se dizolvă stratul adipos. Procedura este simplă, dar nu poate fi executată decât de medici specialişti, cu experienţă în acest sens şi care vor folosi acele substanţe în acele doze de care pielea ta are nevoie, în funcţie de severitatea afecţiunii. Medicul va folosi o seringă specială cu un ac foarte fin care va fi introdus foarte puţin sub piele. Procedura nu este dureroasă iar substanţele anestezice vor fi folosite doar în cazul pacientelor extrem de sensibile. Sunt necesare 4-10 şedinţe, cu durate de aproximativ 45 de minute, la intervale de 1-2 săptămâni. Semnele ameliorării pot fi văzute încă de la prima intervenţie aşa că vei fi impulsionată să continui procedura până la final. Nu va fi cazul de bandaje sau izolare, doar că va trebui să eviţi băile fierbinţi şi hainele mulate şi să te abţii şi de la sport în următoarele 2 zile după injectare. Nu există un revers al medaliei, atât timp cât apelezi la un specialist, care va identifica înainte de a începe tratamentul, acele substanţe la care eşti alergică. Desigur că pot apărea vânătăi, dureri locale sau mâncărimi, dar toate aceste reacţii sunt de intensitate slabă şi de scurtă durată. Aşa că merită să iei în calcul mezoterapia ca modalitate de a scăpa de celulită şi de a-ţi recăpăta încrederea în propria feminitate. foto Northfoto |
Adauga comentariu