Sezonul
de vara soseste cu o noua tendinta ispititoare: stilul
nautic, cu un aspect chic, de croaziera. Look-ul marinaresc
promovat sezoanele trecute s-a cizelat, nici urma de baticul
de pirat sau de simbolul capului de mort(craniul cu doua
oase incrucisate). Acum accesoriile, de la cercei la balerini
au imprimeuri si aplicatii cu motive "yacht club":
ancora, barca cu vele, timona, sireturi imitand franghia
de odgon sau imagini stilizate infatisand animalute acvatice.
Si nu numai accesoriile profita de aceasta schimbare de
stil, in loc de camasi cu maneci bufante si jabou ori
incaltari cu catarame, ne sunt propuse camasi croite pe
corp, pantaloni scurti cu mansete, fuste si rochii mini
trapez din materiale naturale, usor rigide- in general
in, obtinandu-se un aspect simplu, lejer si elegant, potrivit
pentru o vacanta petrecuta pe yacht. Pentru a obtine un
look chic, cu aspect retro trebuie sa te rezumi doar la
cele trei culori acceptate: alb, rosu si bleumarin accesorizate
cu auriu sau argintiu.
Marile case de moda iti propun pentru aceasta vara variante
delicioase ale stilului nautic, de la colectiile pret-a-porter
la cele "resort", create special pentru sezonul
de vacanta: sarafane albe cu snururi aplicate la Chanel,
trenchuri, tot albe, cu detalii si nasturi aurii la Burberry
Prorsum, rochii cu dungi clasice la Celine si Louis Vuitton
si pantaloni evazati, de marinar, la Chloé si Oscar
de la Renta. Sonya Rykiel propune rochii mini in dungi,
cu panglici bleumarin legate funda si aplicate pe linia
decolteului. Jean-Paul Gaultier imbina mai multe stiluri
si obtine un look eclectic, specific lui: la costumul
business asorteaza tricoul marinaresc, de aceasta data
cu gluga sau aceeasi piesa clasica devine o rochie lunga,
franjurata. Si marcile Dsquared, Just Cavalli, Emporio
Armani propun tinute casual in aceeasi nota chic, cu unele
abateri, rosul devine zmeuriu la Dsquared si Armani propune
negru in loc de nuanta clasica de albastru inchis.
Cum
poti obtine acest look in cel mai simplu mod?
Alege o rochie alba din panza usoara, pe care o poti purta
cu balerini sau espadrile (rosii, pentru un plus de culoare)
si cu un snur in talie pe post de curea. O geanta XXl,
din material textil in dungi (bleumarin) sau cu imprimeuri-motive
nautice, si cu barete din sfoara completeaza acest look.
Ca bijuterii poarta un lantisor auriu- gen amuleta, cu
mai multe pandantive.
Ai libera alegere in a imbina piese precum: pantalonii
scurti cu mansete, sau cei lungi, evazati pe picior, cu
talie inalta in stil "sailor" ( sistem de inchidere
dublu, cu nasturi plasati simetric pe lateral), topuri
in dungi alb cu rosu si bleumarin (atentie, pentru topuri
dungile trebuie sa fie orizontale), rochii
mini cu guler tip barcuta, sarafane cu imprimeuri navale.
Daca preferi un look clasic, poti sa te rezumi la tricouri
polo cu dungi bleumarin, pantalonii albi, fustele usor
evazate si blazere la doua randuri de nasturi aurii. Poarta-le
cu incaltari din material textil ori din piele lacuita
pentru o nota moderna: balerini, pantofi peep-toe ori
sandale platforma cu talpa din ratan, pluta sau lemn.
Stilul de croaziera este unul versatil, lejer si potrivit
in aproape orice situatie. Este mai degraba potrivit unei
zile de vacanta, vei spune tu. Ei bine, il poti adapta
si unei petreceri de zi dar si unui sfarsit de saptamana
la serviciu. In ultimul caz pastreaza imprimeurile cu
motive nautice pentru geanta sau esarfa (care, pana la
sfarsitul programului vor sta departe de ochii celorlalti).
Nu de alta, dar sa nu creada managementul ca iti sta gandul
numai la vacanta.
|
Adauga comentariu