Moda Stil de star

Stil de star in plina ascensiune: Lourdes Ciconne Leon, fiica Madonnei


Moda-Vedete- Stilul lui Lourdes , Madonna

În timp ce majoritatea adolescenţilor de vârsta ei adoptă un stil vestimentar impus de mama, se pare că Lourdes Ciconne Leon, vrea cu tot dinadinsul să nu facă asta. Dimpotrivă, ori de câte ori are ocazia, apare îmbrăcată într-un stil personal, care nu are nimic în comun cu cel al mamei, mult mai celebra Madonna. Să fie oare vorba de diferenţa între generaţii, sau Lourdes va deveni încă unul dintre acei copii care îşi depăşesc părinţii, în cazul de faţă în materie de stil?

Doar câteva din atu-urile care îi definesc vestimentaţia au fost evidenţiate de critici, însă cu siguranţă ele nu se opresc aici.  Astfel, ea poartă adesea pantaloni cu talie înaltă, lungi sau scurţi, şi nu ezită în a le ataşa bretele. Ca orice vedetă care se respectă, Lourdes are şi accesorii care o definesc, de tipul ochelarilor ciudaţi cu care apare mai mereu.

Deşi nu poartă tocuri, are grijă ca papucii să fie aleşi cu stil. Preferă botinele, dar numai pentru că sunt în tendinţe, iar la un eveniment monden va apărea cu pantofi clasici, potriviţi cu ţinuta.

Stilului fresh pe care îl adoptă i se subsumează şi faptul că poartă mai mereu genţi din material textil, cu imprimeuri viu colorate. Nu ca ar avea prea multe de dus acolo, dar atunci când vine vorba de a-ţi afişa o imagine, acest accesoriu e un “must have”.

O altă marcă a stilului adolescentin adoptat de fiica Madonei e bandana. Deşi ar părea desprinsă din moda anilor 90, Lourdes o poartă în orice variantă şi în orice poziţie pe cap.

Şi chiar dacă mulţi ar cataloga stilul ei drept unul amestecat, realizat mai mereu în grabă, de fiecare dată aşteptările le sunt înşelate. Atunci când îşi propune, Lourdes poate fi chiar foarte organizată în ceea ce priveşte garderoba ei. Astfel, fie că e pe stradă sau la un eveniment la care o însoţeşte pe mama ei, Lourdes are momente în care are o ţinută desăvârşită. Nu degeaba la recentele lansări de filme sau decernări de premii la care a fost văzută, Lourdes a fost apreciată de toţi pentru felul în care arăta.

Mai mult, alegerea unui astfel de stil personal e încurajată, se pare, chiar de mama ei. Aşa cum ea însăşi mărturisea, uneori fac schimb de haine, şi astfel fiecare are ocazia să beneficieze de pe urma idelor celeilalte.

Pasionată de actorie şi mai ales de muzică, Lourdes Ciconne Leon va fi cu siguranţă una dintre viitoarele dive de pe covorul roşu. Originea şi atitudinea le are deja, îi mai lipsesc doar câţiva ani.  

foto © Northfoto

Cristina Ghiban

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu