Toata lumea a auzit de Tenerife, si in general cea mai mare insula din arhipelag este cea cu care se incepe vizita Insulelor Canare. Urmeaza apoi, ca si popularitate, Gran Canaria, Fuerteventura si Lanzarote. La Palma insa este putin turistizata, dar cu siguranta nu din lipsa de atractii, mai ales pentru amatorii de natura si plimbari pe munte.
In primul rand, La Palma este una din putinele insule din lume in totalitate sub protectie UNESCO. Iar legile stricte, implementate local, de protejare a mediului, care au condus la lipsa totala a industriilor poluante, sunt extrem de eficiente si astfel, in jurul celui mai inalt varf al insulei, , capitala, unde poti ajunge cu avionul sau feribotul din celelalte insule canare sau din cateva orase din Europa (din Madrid este zbor de linie zilnic, iar in perioadele de varf exista si chartere, mai ales din Germania sau Anglia). Cel mai usor poti ajunge via Tenerife (bine legat direct de multe zone ale Europei), de unde numeroase companii locale zboara de multe ori pe zi inspre La Palma.
, un lant cu traditie in Spania, detinut de stat, care are ca misiune promovarea locurilor mai necunoscute de turistii in masa. Am mai stat la un Parador in Cadiz si am mancat la unul in Granada si la…Citeste in continuare pe shopaholic.ro
Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro
Adauga comentariu