Se
apropie sezonul de vara si trebuie sa-ti înveselesti
garderoba cu o noua fusta. Vestea buna este ca ai de unde
alege.
Pastreaza fusta clos pâna la genunchi, din materiale
fluide, inspirata de moda anilor’50. Pe cât este
de aratoasa pe atât este de practica. Poate fi purtata
în ocazii diferite, daca este accesorizata corespunzator.
Poart-o cu un cardigan lejer, legat în talie pentru
o tinuta casual, ca în prezentarea colectiilor Bruuns
Bazaar si Cacharel, sau alege un costum cu fusta ampla,
cum propune marca Joop si ai sa devii frumoasa biroului.
Tot de inspiratie retro este si fusta creion pe care o
poti asocia cu bluze sau camasi din materiale pretioase
si neaparat cu sandale înalte. În tendinte
este si fusta stil college, plisata, de lungimi diferite.
O noutate o reprezinta fusta mini, vaporoasa, în
clini, cu pliseuri sau volane, în nici un caz strâmta.
Doar cea din denim îsi poate pastra croiala dreapta.
Fustele lungi sunt din nou la moda. Evazate, din materiale
vaporoase, arata foarte sic purtate chiar si cu sandale
cu talpa joasa.
O tendinta a sezonului este fusta bufanta, lalea sau clopot,
inspirata de moda anilor’60. Acest tip de fusta este ideala
pentru siluetele fine, longiline. Pentru a obtine un look
nesofisticat poti opta pentru balerini. Poate fi purtata
si de posesoarele unor forme generoase, obligatoriu, însa,
cu tocuri înalte. Ca regula în asocierea unei
fuste lalea este tinuta mai strâmta în partea
de sus a corpului. Poart-o cu bluze, camasi sau tricouri
polo în culori uni. În ton cu alura tinereasca
a fustei adopta o coafura mai putin sofisticata: fie îti
lasi parul liber, fie îl strângi într-o
coada dar fereste-te de coafurile elaborate. Unii designeri
precum Cynthia Rowley au reînnoit croiala fustei,
adaugând buzunare. Accesoriile potrivite sunt curelele,
ideale pentru siluete subtiri si colierele din diferite
materiale, în culori vesele.
Fusta lalea Cynthia Rowley
|
Adauga comentariu