Moda Tendinte

Biker chic


Care
este cea mai in voga piesa vestimentara in randurile elitei
fashion? Binecunoscuta geaca din piele. Si nu oricare…geaca,
doar aceea de biker, cu fermoar, si bine ajustata pe corp.
Desi este o piesa clasica, fiind prezenta in moda de mai
bine de 50 de ani, iata ca doar acum a provocat o adevarata
isterie in media de specialitate. Mischa Barton, Clare
Danes, Ashley Olsen, Keira Knightley sunt doar cateva
dintre frumusetile hollywoodiene ce au adoptat imediat
acest look.

Jacheta scurta din piele imbina eleganta chic cu nonconformismul
rebel si este cel mai usor mod de a obtine un look de
femeie moderna, dura si rafinata in acelasi timp. Ia exemplul
actritei Claire Danes si poarta o jacketa din piele cafenie
la o rochie delicata si completeaza tinuta cu o pereche
de sandale din piele intoarsa. O alta varianta: poarta-o
la un tricou simplu alb si la jeansi skinny/drepti si
afiseaza o atitudine de rebel fara cauza.

Biker Chic este un look indraznet dar surprinzator de
feminin de aceea nu exagera cu accesoriile de "fata
rea". Combina jacheta cu topuri si rochii din materiale
vaporoase, fluide, ori cu o fusta creion stramta pe corp
sau cu rochii tricotate. Completeaza tinuta cu dresuri
din matase si pantofi cu toc. Pentru un plus de sarm brittish
poarta jacheta la camasi albe apretate si la fuste si
pantaloni in carouri sau din tweed.

Accesoriile in stil biker sunt si ele in topul preferintelor:
genti supradimensionate cu manere-lant, posete plic si
pantofi/botine/cizme cu tinte aplicate, manusi scurte
din piele (fara degete, ca in colectia Chanel), sepci
cu cozorocul ingust sau un machiaj "smokey eyes".

Moderatia este esentiala aici asa ca nu purta mai mult
de doua piese in stil biker. De exemplu daca porti jacheta
din piele cu o rochie mini si o pereche de ghete de "motociclist"
pastreaza un make up/hair style cat mai natural. Doar
nu vrei sa sperii pe nimeni, nu? Si nu trebuie sa ramai
la negru, nuantele de verde, rosu, bej si maron sunt variante
la fel de chic. Pielea texturata (croco) adauga o nota
de lux si se potriveste si la o rochie de seara.

Pe langa acest look atat de in voga la acest moment, designerii
au transformat pielea in tinute de inspiratie retro (anii
60) sau chiar medievala. Trench-uri, rochii, pantaloni,
fuste plisate, costume deux-piece, pantaloni si camasi
din piele moale si in nuante soft sau glossy, au cucerit
si pe cei mai sceptici editori de moda. Astfel pielea
a devenit un material foarte versatil, modern si feminin-
un must have pentru toamna 2007.

Carmen Sculita

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu