Noul primar al Bucuresti-ului, Sorin Oprescu, a decis ca in primul an al sau de mandat, sa sarbatoreasca cu mare fast zilele capitalei, mai ales ca in acest an se implineste…o cifra aproape rotunda: 549 de ani.
Zilele Bucuresti-ului s-au sarbatorit in data de 20 si 21 septembrie, in aceasta perioada fiind programate numeroase evenimente speciale. Invitatii de onoare au fost Costel Busuioc si celebrul Bryan Adams, pe care fanii infocati l-au asteptat pana la 3 ore inainte de ora spectacolului, in fata scenei organizate in parcul Izvor. Manifestarile de sarbatorire s-au desfasurat in zona centrala a Bucuresti-ului, unde pe alocuri traficul a fost oprit. Ma refer desigur la traficul de masini, pentru ca in Centrul Istoric al capitalei au circulat libere si nestingherite astfel calesti de pe vremuri, ce au plimbat bucurestenii dornici de distractii cu iz nostalgic. Tot in Centrul Istoric au fost organizate si alte evenimente, cum ar fi o bataie cu flori, dar si concerte pe Scena Rotunda, de fanfare sau tarafuri din diferite zone ale Romaniei. Spectacole de circ organizate de Circul Globus au fost tinute in Parcul Unirii, iar in continuare, pe bulevardul Unirii, au putut fi vazute spectacole de teatru si un targ de mestesugari. Un ultim punct pe agenda sarbatoririi a fost spectacolul cu apa si foc, LunatiX Aquatique. Pe tot parcursul weekendului, a fost organizata si o Noapte Alba, muzeele avind portile deschise si dupa caderea intunericului pentru vizitatorii sai. |
Adauga comentariu