eboys Punctul lui de vedere

Cadouri de Craciun pentru EL

Cadouri de Craciun pentru ELCine crede ca e simplu sa alegi cadoul cel mai inspirat de Craciun pentru persoana iubita fie nu s-a aflat niciodata intr-o astfel de situatie, fie nu pune mare pret pe asemenea gesturi frumoase de dragoste, sugestii bune existand, e adevarat, din abundenta, dar nefiind totusi usor sa selectezi dintre acestea ceva ce stii ca va face mare placere partenerului tau de relatie, care va primi si pe aceasta cale din partea ta o confirmare a afectiunii tale profunde fata de persoana sa.
 
Pentru a va veni in ajutor, revista Egirl va propune si in acest an o lista, speram noi, inspirata cu cadouri de Craciun pentru EL, din care sa puteti alege ceea ce credeti ca va aduce multa bucurie partenerului vostru de relatie in perioada sarbatorilor de iarna.
 
1. Colectiile de lenjerie intima pentru barbati includ o gama bine diversificata de modele de boxeri, tricouri si lenjerii tip fantezie de calitate superioara. Prezente pe piata intr-o buna varietate de culori, materiale si design-uri, seturile de lenjerie intima pentru barbati reprezinta la momentul actual un cadou bine gandit de sarbatori, la alegere voi putand opta pentru o lenjerie in stil nonconformist si sexi sau o alta in stil elegant si clasic, un astfel de cadou fiind complet adecvat si in pas cu timpurile pe care le traim. Incercati totusi sa aflati din timp dimensiunile exacte ale partenerului vostru pentru a reusi sa ii oferiti ceva care sa poarte cu mare placere si nu un set de lenjerie intima fie prea larga fie prea stramta.
 
2. Aparatele electrice de ras pentru barbati de pe piata noastra interna nu sunt din pacate toate de cea mai buna calitate, iar daca va hotarati sa ii faceti partenerului de relatie un asemenea cadou nu doar util, dar si de bun gust atunci dati un ban in plus pe un produs de cea mai buna calitate care sa lase tenul iubitului vostru complet lipsit de parul facial si de asemenea cu o piele catifelata si nu iritata de lamele grosolane pe care le mai poti observa la aparatele electrice de ras contrafacute sau de mana a doua. Iar daca EL poarta uneori si barba, cioc sau mustata puteti alege alternativ fie un produs electric pentru tunderea si intretinerea barbii/mustatii, fie o trusa completa de barbierit care sa includa atat aparatul electric de ras cat si accesorii diverse pentru ingrijirea barbii si eliminarea surplusului de par din nas sau din urechi.
 
3. O curea pentru pantaloni din piele de cea mai buna calitate poate de asemenea fi un cadou inspirat de Craciun pentru barbati, femeile avand un fler aparte aici si reusind mai mereu sa aleaga exact modelul cel mai potrivit de curea care sa se asorteze la mare parte din vestimentatia preferata de partenerul lor romantic.
 
4. Cardurile de memorie pentru telefon tip microSD sau alte produse electronice si gadgeturi compatibile cu dispozitivul mobil folosit de iubitul vostru ori, alternativ, cu un calculator laptop sunt de asemenea un cadou binevenit de Craciun. Aceste carduri vin uneori la pachet impreuna cu diverse adaptoare de maxima utilitate, cel mai bine fiind sa ii faceti un asa cadou in mod inopinat, cand va aflati impreuna la cumparaturi, pentru a nu gresi alegand ceva care sa nu faca placere partenerului vostru romantic sau care sa nu fie compatibil pe deplin cu dispozitivul sau electronic.
 
5. Nici produsele cosmetice pentru barbati nu sunt o idee rea de cadou cu ocazia Sarbatorilor, piata noastra fiind practic invadata recent cu seturi complete de ingrijire destinate exclusiv barbatilor, de cea mai buna calitate si care cu siguranta vor aduce bucurie in sufletul iubitului vostru. Nu sunt, e adevarat, foarte ieftine, dar pentru ca dragostea voastra nu are pret veti investi fara regrete si intr-un asemenea cadou inspirat si de mult bun gust.
 
6. Ochelarii de soare special conceputi pentru sezonul rece reprezinta un cadou chic si util pentru iubitul vostru, cele mai bune astfel de produse venind pe piata cu un design de exceptie si de asemenea cu protectie UV si rame bine lucrate, unele chiar flexibile si deosebit de rezistente la socurile mecanice.
 
7. Geanta sport pentru sala este un alt cadou frumos de Craciun, dar numai daca stiti ca iubitul vostru practica regulat exercitii fizice la sala de sport si ca are deci nevoie pentru aceasta si de un astfel de cadou binevenit. Si aici oferta este una foarte buna si diversa, unele produse de acest tip fiind de-a dreptul irezistibile si putand constitui o surpriza foarte placuta pentru partenerul vostru romantic.
 
8. In ciuda unor idei preconcepute, barbatii apreciaza tot mai mult in ultima vreme si aparatele de cafea tip Espresso, si pentru ei la fel ca si pentru femei prepararea "profesionala" a unei cafele de calitate in pacea propriei locuinte reprezentand un rasfat de zile mari. Este motivul pentru care puteti opta si pentru un asemenea cadou de Craciun de care sa se bucure atat EL cat si voi, asta desigur daca va va permite sa umblati in voie la butoanele noii sale "jucarii".
 
9. Barbatii au mare nevoie de un portofel elegant si incapator, dar de cele mai multe ori uita sa isi procure un astfel de obiect de stricta necesitate asa ca de Craciun puteti sa faceti partenerului vostru un cadou pe cinste, alegand pentru acesta un portofel chic, nu prea voluminos, confectionat din piele naturala si prevazut cu multiple spatii si buzunarase pentru cele mai variate destinatii.
 
10. Desi lista de cadouri de sarbatori pentru EL nu se opreste cu siguranta aici, va propunem la final o alta sugestie de cadou de Craciun care poate constitui o surpriza placuta pentru iubitul vostru, respectiv o pereche de manusi elegante, pentru sezonul rece, confectionate de preferat din piele de calitate, dar si din alte materiale la moda, si care sa ii protejeze nu doar mainile de ger, dar sa ii confere si un plus de eleganta, un atribut de dorit, desigur, pentru persoana alaturi de care ati hotarat ca vreti sa petreceti si Sarbatorile de iarna si, de ce nu, chiar si tot restul vietii.
 
 
 
 
 

Lucian Braca

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu