Fashion Shows Moda

Gala Avanpremiere, 17 noiembrie 2011

Gala AVANPREMIERE editia a 9-a
Moda sezonului primavară-vara 2012
 
 
Joi, 17 noiembrie, a avut loc cea de-a noua editie a Galei AVANPREMIERE. Cel mai important eveniment multi-brand al sezonului a reunit peste 400 de invitati la Muzeul National de Artă Contemporană, unde 12 dintre cei mai hot designeri ai momentului si-au prezentat propunerile pentru primavara – vara 2012. 
 
Pe pasarela de la MNAC au urcat în acest sezon:
 
Agnes Toma – Labels & Tribes
Noua colectie Agnes Toma a adus in prim-plan un personaj de mare actualitate si prospetime: noua femeie a noilor triburi. Un personaj aflat intr-o ciudata si paradoxala relatie cu ceea ce inseamna eticheta, aflat intr-o continua confruntare cu sine si cu lumea, in plin proces de cautare a unei noi identitati.
 
Rue des Trucs – SS 2012
Colectia reafirma simplitatea sofisticata si detaliile rafinate, explorand formele naturale si geometriile anarhice din arhitectura gaudiana si asociind piese basic unor elemente ale costumului traditional catalan (volanele, rochiile si fustele ample). Cromatica dominata de gri, crem auriu, nisipiu, alb, bleumarin este punctata de mozaicul <<Trencadis>> specific stilului gaudian ce se regaseste în insertii de print.
          
Carmen Secăreanu– colectia SS 2012

Teodora Baciu – “Cabo da Roca”
Colectia are ca punct de plecare Cabo da Roca, locul in care se termina pamantul si incepe marea, cel mai vestic punct al Europei. Acest loc inspirational este reinterpretat prin paleta cromatică de albastru-gri, cu accente de nude şi oranj.  Tinutele sunt compuse din juxtapuneri de fuste si bluze de matase si piese structurate din lana imprimata, iar modelele de imprimeu si texturile imita crengile copacilor sau scheletul efemer al unei frunze, care devin astfel semne şi simboluri.
  
Natalia Vasiliev – Acvatic Ring
„Acvatic Ring” este o dezvoltare a vestimentarului aproape fara cusatura derivat din metodele ancestrale ale infasurarilor. Colectia prezinta curbe nesfarsite, pliseuri lineare, jocuri de volum, planuri si contraste. Ca gama cromatica se remarca tonuri de nude, bej si maron,asemanatoare pielii umane, indiferent de rasa si spiritualitate.
 
Silvia Serban— Dress vs Attitude
O colectie cu mult negru, gri si putin alb si joc de forme aparent plate. Este o colectie pentru femei mai indraznete, care au acum ocazia sa experimenteze cu aceeasi rochie mai multe siluete; o haina facuta sa fie purtata o singura data poate fi imbracata de minim trei ori si sa arate diferit, economisind bani si timp.
 
A&S Negulescu— Lights Out
Colectia este reflectarea unei intalniri magice in cadrul Carnavalului de la Venetia a aristocratiei albe ruse, in special de la Sankt Petersburg, cu iubitorii operei, reflectata prin Scala din Milano. Este influentata de renasterea Teatrului Balsoi ca reprezentant important al baletului clasic, impreuna cu demararea lucrarilor la renasterea teatrului din Milano, ca un alt pol al culturii, de aceasta data al Operei Clasice.
 
 Iris Serban –  InSide
Colectia este incercarea de a reflecta in material, in creatie vestimentara, marile ii imaterialele batalii zilnice ale sufletului.In noi se confrunta continuu partile luminoase cu elemente intunecate – nedorite, dar aproape de neevitat. Colectia aduce in prim plan contraste, completate de viziunea proprie a designerului asupra modei. 
 
Ca in fiecare an, show-ul a inregistrat si o premiera: Sandra Chira, Alexandra Abraham, Bianca Popp si Ioana Ciolacu au ales sa isi prezinte colectiile intr-un mod inedit, exclusiv in format video.
 
Pantofii si accesoriile au fost oferite de: Il Passo, Cristian Albu, Sepala by Mihaela Glavan, “World of Wonderful”, by Julia Stanescu, Otilia Flonta, Mona Velciov, Teodora Baciu, Raluca Buzura, Mihaela Zvanca, Carla Szabo, Silvia Serban& O-Pose, D’Or by Roxana Davidescu.
 
Sponsorii acestei editii a Galei AVANPREMIERE au fost: Privileg Cathering, Aqua Carpatica, Schumberger, Gett’s, Melkior, Cocor, Oyster Cosmetics, DIVA Hair, Madalina Mocanu design, Muzeul National de Arta Contemporana, Deb Sound & Lights.
 
_________________________________________________________________
 
AVANPREMIERE – Fashion and Life-style Fest reprezinta cel mai important eveniment multi-brand si o demonstratie ca moda romaneasca are designeri de valoare, o voce personala si un viitor cert. In plus, acest dialog al modei cu life-style-ul de sec XXI – la aceasta editie fiind alese stiintele de granita, fotografia si video – reprezinta esenta unui mod nou de a intelege lumea si relatia estetica si spirituala a omului cu aceasta.
 

Diana Ilie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu