eboys Punctul lui de vedere

Punctul lui de vedere :: Apartamentul ideal


Este
uimitor cum reusesc femeile sa transforme un spatiu oarecare
intr-o lume placuta si atragatoare folosind doar te miri
ce tablouase, covorase si alte accesorii aparent anoste
si inutile. Nu stiu cum fac, ce reguli trebuiesc respectate
pentru a ajunge la aceleasi performante si mai ales nu
stiu cum gandesc si vad ele spatiul respectiv, bidimensional
sau tridimensional sau cum altcumva.

In ce ma priveste stiu ca nu o sa pot niciodata concura
cu o femeie in materie de decoratiuni interioare si
alegeri inspirate, dar personal folosesc niste reguli
simple pe care le-am retinut de-a lungul timpului ca
foarte utile in decorarea unui apartament de dimensiuni
medii, cu 2 sau 3 camere, plus baia si bucataria. Rezultatul
nu e impresionant insa functioneaza de fiecare data
si nu mai e ulterior nevoie de nici o ajustare majora
a spatiului de locuit. Te simti placut si nu iti e rusine
sa primesti chiar si cei mai pretentiosi musafiri.

Cu mobila e in general foarte simplu. Tot ce ai de
facut este sa masori bine dimensiunile camerelor si
largimea usilor de acces apoi sa le compari cu cele
ale mobilierului dorit si astfel stabilesti ce mobila
sa cumperi si cam pe unde s-ar potrivi fiecare piesa
de mobilier. Sigur, in functie de destinatia camerei,
se merge pe o piesa centrala de mobilier, patul cu noptiere
in dormitor, mobila pentru televizor sau sistemul audio-video
in camera de zi si dispunerea aragazului in bucatarie.
Apoi se aseaza foarte usor si restul mobilierului tinandu-se
cont de inca o regula simpla, aceea a cailor usoare
de acces. Fotoliile, scaunele si masa ori canapeaua
trebuie sa fie astfel pozitionate incat sa permita lejeritate
si sa poata facilita conversatia sau servirea mesei
intr-un mod placut si familial.

Accesoriile de camera, precum tablouri, bibelouri,
vaze sau ghivece de flori se bazeaza toate pe regula
expunerii optime, ele infrumusetand spatiul de locuit
si nu oferind facilitati intr-un sens oarecare. Aici,
in functie de gustul fiecaruia, se merge fie pe simetrie,
fie pe o schema aleatorie de forme, marimi si culori
care sa transmita un mesaj oarecare privitorului. Daca
aveti ceva special de aratat nu uitati sa il plasati
la nivelul ochilor, nu mai sus ori mai jos. Fiind vorba
de un apartament si nu o casa mare nu e indicat sa se
faca abuz de accesorii intrucat efectul va fi apasator
si de nedorit. Si, foarte important, mobilierul in sine
va va invata ce se potriveste mai bine intr-o zona sau
alta a camerei. Aveti incredere in propriul instinct
si nu veti gresi.

Cea mai dificila parte in decorarea apartamentului
este alegerea culorilor pentru fiecare camera si nuantele
faiantei sau ale gresiei pentru baie si bucatarie intrucat
aici, odata incheiata treaba, cu greu mai poti schimba
ceva si ar fi un adevarat dezastru sa constati la sfarsit
ca ai ales cea mai proasta combinatie din toate cele
posibile, caci asta se va intampla cu siguranta daca
nu tii cont de niste elemente simple de armonie si corespondenta
cromatica. Si aici prima regula este sa te decizi mai
intai daca vrei sa decorezi pentru tine sau pentru musafiri
si apoi sa stabilesti cam ce combinatii de culori ar
mai potrivite dupa fiecare caz. Schemele de culori se
aleg in general dupa destinatia camerei, mai calde pentru
camera de zi, birou sau bucatarie si mai reci pentru
dormitoare si baie aceasta deoarece culorile calde sunt
menite pentru zonele active si cele reci pentru zonele
de relaxare ale spatiului de locuit.

Se poate aduce un plus emotional de caldura sau de
largime de asemenea folosind atributele schemelor de
culori alese. Culorile reci vor face camera sa para
mai larga si mai putin calduroasa, iar cele calde vor
micsora spatiul de locuit si vor aduce o senzatie de
caldura si intimitate numai bune pentru un dormitor
relaxant si intim. Pentru a pastra o continuitate a
schemei de culori alese e suficient sa pastrati in fiecare
camera o tema sau o culoare comuna, ceva care va caracterizeaza
cel mai bine tipul de personalitate. Fie mergeti pe
aceeasi culoare a usilor de acces si tamplariei de geam
si mai adaugati ceva prin accesorii de o nuanta apropiata,
similara cu a usilor, fie hotarati-va pentru o tema
originala, dar care se va regasi in toate camerele.

La final, opriti-va mai mult la camera de zi si cautati
modalitati diverse de a o face mai atractiva. Aici se
merge in general pe segmentarea camerei pe zone mai
mici, prin delimitarea coltului pentru plante, apoi
zona destinata telefonului, televizorului si altor aparate
electronice si, bineinteles, zona de conversatie. Biroul
dotat cu calculator personal si alte accesorii isi poate
gasi si el locul aici, daca aveti la dispozitie doar
2 camere, dar e de preferat ca acesta sa se afle intr-o
camera separata.

Nu permiteti un contrast de culoare intre aparatele
electronice, mobila si covorasele din camera intrucat
astfel veti micsora spatiul din punct de vedere emotional.
Armonizati culorile si alegeti nuante mai deschise si
destul de reci pentru a crea impresia de spatiu larg,
specific camerei de zi. Diversitatea tematica iarasi
nu e de preferat aici ci mai degraba repetarea aceluiasi
model in diferite segmente ale camerei tocmai pentru
a pastra aspectul larg al camerei.

Dupa cum spuneam la inceput, rezultatul va fi de fiecare
data multumitor, dar intotdeauna parca simti ca ar mai
trebui ceva, un plus sau un minus, o pozitionare usor
diferita a unui obiect oarecare si acestea sunt situatiile
cand un barbat este complet depasit, dar in aceasta
situatie e bine sa apelezi la opinia dezinteresata a
unei femei si astfel vei reusi cu siguranta sa introduci
si elementul acela de inefabil care iti poate intr-adevar
transforma casa intr-un spatiu de locuit cald si viu
prin toate elementele sale componente.

Lucian Braca

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu